echipa lui Șor

Oamenii legii au desfășurat noi percheziții într-un dosar de corupere a alegătorilor, finanțare ilegală și spălare de bani, în care este vizată echipa fugarului Ilan Șor. Acțiunile au avut loc astăzi, 11 septembrie, în mai multe localități ale țării, fiind efectuate 15 percheziții. Potrivit anchetei, un grup de persoane cu

15 persoane suspectate de finanțarea ilegală a partidelor politice, spălare de bani și corupere electorală în circumstanțe agravante au fost reținute pentru 72 de ore, în urma unor noi percheziții desfășurate de oamenii legii la 60 de adrese. Potrivit surselor ZdG, printre cei vizați s-ar număra și fostul deputat Viorel

Poliția și procurorii au oferit noi detalii după cele aproape 80 de percheziții desfășurate pe 7 august în mai multe localități din țară, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea de bani. Două persoane, care ar fi acționat în interesul organizației criminale „Șor”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) avertizează cetățenii că au fost semnalate apeluri telefonice automate în care, în numele formațiunii, oamenii sunt invitați contra plată la un presupus protest de susținere a Summitului Moldova-UE, care ar avea loc la sediul partidului. Potrivit PAS, aceste apeluri provin din partea reprezentanților fostului partid

Președinta Republicii Moldova a promulgat, pe 4 octombrie, modificările propuse și votate, în aceeași zi, de partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) la Codul electoral, care interzic membrilor fostului Partid „ȘOR” să candideze la alegerile locale din 5 noiembrie. Decretul a fost făcut public de instituția prezidențială. Amintim că

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x