Doi tineri de 16 și respectiv 18 ani au murit în urma unui accident care s-a produs în extravelanul satului Alexeevca, raionul Edineț. Mașina era condusă de tânărul de 18 ani, care nu avea permis de conducere. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, apelul la
Un bărbat de 38 de ani a fost salvat de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de circa 13 metri. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 6 august, iar apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora
Un accident grav s-a produs seara trecută în raionul Edineț. Un bărbat de 31 de ani, originar din satul Trinca, raionul Edineț, a decedat, după ce mașina pe care o conducea a intrat violent într-un copac. Potrivit ofițerului de presă al IP Edineț, coliziunea s-a produs pe 23 iunie, la
Un bărbat originar din orașul Edineț, în vârsta de 34 de ani este cercetat penal după ce a expediat scrisori de amenințare în adresa Ministerului Afacerilor Interne și Președinției. La 1 iunie, pe adresa poștală a Ministerului Afacerilor Interne a fost recepționat un mesaj anonim. Bărbatul a scris că în
Satul Brînzeni din raionul Edineț a fost plasat în carantină, începând de luni, 20 aprilie. Decizia a fost aprobată în urma ședinței Comisiei Situației Excepționale raionale, informează ZdG. Potrivit primarului municipiului Edineț, Constantin Cojocaru, restricțiile în localitatea Brînzeni au fost aplicate după ce în Internatul Psihoneurologic au fost testate pozitiv
Satul Brânzeni din raionul Edineț ar putea intra în carantină. Despre acest lucru a anunțat șeful statului, Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 18 aprilie. „Din 40 de cazuri înregistrate astăzi în raionul Edineț, avem un nou potențial focar în satul Brânzeni, unde astăzi au fost depistate
Secțiile pneumologie a Spitalelor din Edineț și Tiraspol au fost închise. La fel, a fost închisă secția de microchirurgie a Institutului de Medicină Urgentă și 14 cadre medicale au fost plasate în carantină. Asta, deoarece aceștia au intrat în contact cu pacienți bolnavi de Covid-19, a căror statut a fost