În instituțiile de învățământ din Chișinău a crescut numărul de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Astfel, în ultima săptămână au fost înregistrate 101 cazuri noi în rândul elevilor. De asemenea, două grădinițe au fost închise pentru carantină. Informația a fost prezentată în cadrul ședinței din 30 noiembrie a primăriei capitalei.
132 de elevi și 92 de angajați ai liceelor din capitală sunt infectați cu coronavirus. Aproape 1500 de școlari din 39 de clase au intrat în auto-izolare și învață de la distanță. Datele au fost prezentate de către viceprimarul Chișinăului, Angela Cutasevici, în cadrul ședinței primăriei din 16 noiembrie. Printre
Elevii care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi care studiază în România vor beneficia pe 15 noiembrie de o călătorie gratuită pe calea ferată dus – întors, către şi dinspre localităţile din România unde se organizează secţii de votare, în vederea exercitării dreptului de vot pentru alegerile din ţara vecină.
Dacă în primul tur al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, studenții și elevii cu drept de vot și-au declarat locul nou de ședere, fiind incluși în lista electorală de bază, atunci, pe 15 noiembrie, aceștia vor putea să-și exercite dreptul la vot la aceiași secție de votare.
675 de laptopuri vor fi distribuite în mai multe școli din capitală pentru a asigura buna desfășurare a procesului de studiu la distanță, cât și în alte scopuri educaționale. Acestea sunt donate de către ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Anunțul a fost făcut de către primăria capitalei, într-un comunicat de
Șase instituții de învățământ din țară activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 153 de clase. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 227, iar 4386 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 300 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul
Șase instituții de învățământ din țară activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 152 de clase. Despre aceasta a anunțat ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care monitorizează constant situația epidemiologică curentă în instituțiile de învățământ. Conform ultimelor date oferite de minister, numărul elevilor testați pozitiv cu
În Republica Moldova, 10 instituții de învățământ activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 138 de clase. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 206, la moment, iar 3293 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. La fel, 299 de profesori au fost
Șase licee din capitală vor avea terenuri de fotbal moderne. Proiectul este realizat de către Primăria Chișinău în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal. Astfel, în cadrul Liceului Teoretic „Gaudeamus”; Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”; Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”; Liceul Teoretic „George Călinescu”; Liceul Teoretic „Nicolae Gogol” și Liceul Teoretic „Liviu
În instituțiile de învățământ din Republica Moldova, unde pe 15 noirmbrie vor fi amplasate secții de votare, pe data de 16 noiembrie orele vor fi organizate în regim online. Potrivit autorităților, această decizie a fost luată în scopul asigurării protecției sănătății elevilor și angajaților instituțiilor de învățământ. Acest lucru a