eschivare

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a solicitat Guvernului să întreprindă măsuri legislative pentru a preveni eschivarea persoanelor condamnate de la executarea pedepsei. Potrivit șefei statului, interdicția de a părăsi Moldova pentru cei vizați într-un dosar nu este suficientă în condițiile țării noastre. „Avem o regiune care nu este controlată de

Madina Kabaloeva, o femeie militar din Rusia, a fost condamnat la șase ani închisoare pentru că s-ar fi „eschivat” de la mobilizare. Femeia, care este însărcinată, primise anterior scutire temporară de la serviciul militar. Instanța de judecată a găsit-o vinovată pe subofițerul Madina Kabaloeva de eschivare de la mobilizare și

Circa 1% dintre cei mai bogați cetățeni ai SUA se eschivează, anual, de la plata impozitelor, ratându-se în acest mod $163 miliarde la bugetul federal, se arată într-un raport al Ministerului american de Finanțe. Potrivit oficialilor de la Washington, pe parcursul următoarelor decenii, bugetul american ar putea fi prejudiciat în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x