festivalul etniilor

Un schimb de replici a avut loc la „Festivalul Etniilor” din Chișinău între șefa statului, Maia Sandu, pe de o parte și Victor Petrov, unul dintre adjuncții bașcanei Găgăuziei, care însoțea membrii unui ansamblu din regiune. Petrov i-a spus președintei că „jumătate de ansamblu” fusese amendat anterior pentru „primirea ajutoarelor

Sâmbătă și duminică, 20 și 21 septembrie, circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și Sfatul Țării, va fi sistată. Măsura a fost luată în legătură cu organizarea și desfășurarea Festivalului Etniilor, care va avea loc pe 21 septembrie. Primăria Chișinău a anunțat că

La Chișinău a avut loc cea de-a XXII-a ediție a Festivalului etniilor. Genericul evenimentului a fost „Unitate prin diversitate”. Festivalul s-a desfășurat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, începând cu ora 10:30. În cadrul festivalului au fost prezentate expoziții de carte, lucrări de artă decorativă-aplicativă, arte plastice, artizanat,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x