„Decizia Curții Constituționale era previzibilă”, „o lovitură la adresa fundamentelor autonomiei găgăuze”, „Curtea nu a limitat autonomia găgăuză”, „un pas înapoi în relațiile dintre Chișinău și Comrat” sau „o decizie absolut necesară” – sunt câteva dintre reacțiile la hotărârea din 9 iulie prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale drepturile Adunării Populare a Găgăuziei (APG) de a forma organul electoral local și de a participa la aprobarea subdiviziunilor teritoriale ale poliției, Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și Direcției Justiției din Găgăuzia. Pe 9 iulie, Curtea Constituțională a admis sesizarea depusă pe 9 martie
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins notificarea depusă de primarul satului Gaidar, din UTA Găgăuzia, Ilia Chiosea, privind dizolvarea de drept a Consiliului sătesc. Autoritatea electorală a constatat că aleșii locali au adoptat decizii în perioada invocată de edil, astfel că nu sunt întrunite condițiile legale pentru dizolvarea consiliului. Potrivit
Noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, respinge afirmațiile potrivit cărora oligarhul fugar Ilan Șor ar exercita influență asupra sa sau în Găgăuzia. Potrivit lui, astfel de declarații au scopul de a-i denigra imaginea și de a discredita autonomia. Totodată, Gaidarji a confirmat că firma pe care
15 noiembrie – este noua dată propusă pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Decizia a fost luată de deputații locali, pe 3 iulie, în pofida disputelor juridice care continuă între Comrat și Chișinău privind modul de organizare a scrutinului. Deși, la începutul ședinței, deputații au retras de pe
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) are un nou președinte. La o lună după demisia lui Nicolai Ormanji, deputații legislativului de la Comrat l-au ales, pe 3 iulie, în funcția de speaker pe Valentin Gaidarji. Acesta a obținut 18 voturi. Înainte de alegerea noului președinte, deputații au aprobat demisia lui Nicolai
Fosta bașcană, Irina Vlah, nu ia în calcul posibilitatea de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei. Ea a motivat că este liderul unui partid politic și că se concentrează pe dezvoltarea acestuia. Declarațiile au fost făcute în ediția din 2 iulie a emisiunii „RealPolitik” de la NewsMaker. „Nu
Parlamentul European susține pe deplin independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, susține președinta instituției, Roberta Metsola. Înalta oficială europeană a dat asigurări, într-un interviu acordat redacției NewsMaker, că Parlamentul European va continua să sprijine țările candidate în depășirea provocărilor pe parcursul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Întrebată
Criza politică din Găgăuzia se adâncește. Documentul elaborat de Chișinău și Comrat, care ar urma să creeze cadrul juridic necesar pentru organizarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG), nu a fost aprobat de deputații locali. NewsMaker explică ce s-a întâmplat și de ce acum se discută despre organizarea a
Nicolai Ormanji demisionează din funcția de președinte interimar al Adunării Populare a Găgăuziei. Anunțul a fost făcut pe 2 iunie, la scurt timp după ce ședința APG în care urma să fie deblocat procesul electoral din autonomie a eșuat din lipsă de cvorum. Ormanji a declarat că a făcut „tot