Inițiativele bașcanului Găgăuziei Irina Vlah ar fi ignorate de cabinetul de miniștri, nefiind nici măcar admise spre examinare în ședințe. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al acesteia, Andrei Vedutenco. Contactați de NM pentru o explicație, reprezentanții Guvernului au precizat că Irina Vlah nu respectă procedura prevăzută
Fostul vicepremier pentru Reintegrare Vlad Kulminski, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, susține că bașcanul Găgăuziei Irina Vlah ar fi absentat de la 40% din ședințele Guvernului. Potrivit expertului, acest fapt ar demonstra că guvernatoarea autonomiei nu își dorește soluționarea conflictelor. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni
Șeful Moldovagaz, fost vice-bașcan al Găgăuziei, nu exclude că ar putea candida pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia, la viitoarele alegeri, care vor avea loc în primăvara anului 2023. Chiar dacă declară că, la moment, singura prioritate e depășirea crizei energetice și asigurarea populației cu gaze naturale, Ceban spune
Trei deputați ai Adunării Populare, membri ai fracțiunii PSRM, au venit la întâlnirea cu președintele Maia Sandu intenționat pentru a o sabota și a crea scandal. Restul, au adresat întrebări dure, dar politicoase. Declarația a fost făcută de către ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, care a participat la întrevederea șefului
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul vizitei la Comrat a vorbit despre protestele din ultima perioadă în Găgăuzia. Șefa statului a menționat că autoritățile „trebuie să respecte libertatea cetățenilor” și „fiecare om are dreptul să să-și expună opinia”. „Suntem o țară liberă și eu mă mândresc cu asta. Eu
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu, în cadrul vizitei la Universitatea de stat din Comrat, a vorbit despre războiul din Ucraina și importanța menținerii păcii în Republica Moldova. „Sunt aici pentru a vorbi despre situația dificilă în care se afla țară noastră. Este evident că țara se afla într-o situație grea.
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu efectuează astăzi o vizită oficială în Găgăuzia. Șefa statului va ține un discurs la Universitatea de stat din Comrat, totodată va avea și o întâlnire cu conducerea autonomiei. Purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârța, a menționat că la ora 10:00, președinta va avea un
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu va efectua o vizită oficială în Găgăuzia pe 2 septembrie. Informația a fost difuzată de conducerea Adunării Populare de la Comrat, scrie gagauzinfo.md. Surse din cadrul Președinției au confirmat informația pentru NM. Șefa statului, cel mai probabil, nu se va întâlni cu bașcanul regiunii, Irina
Președinta Republicii Moldova a comentat, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” cu Valentina Ursu protestele anti-guvernare organizate săptămânal, de mai bine de două luni, în Găgăuzia. Șefa statului spune că organizatorii manifestațiilor ar face jocul Moscovei și-i îndeamnă „să-și aducă aminte” că, de facto, locuiesc în Republica Moldova – țară
Președintele Parlamentului susține că în UTA Găgăuzia sunt politicieni care Chișinăul discută permanent pe subiecte concrete, însă sunt alții care încearcă să destabilizeze situația. Declarația vine în contextul protestului de săptămâna trecută, când Mihail Kendighelean, reprezentantul Sfatului Bătrânilor al autonomiei, a spus că Găgăuzia va cere Rusiei și Turciei să