00000009pm 1080052, PM9

Ministerul Justiției a definitivat proiectul de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție (reforma CSJ), urmare a avizelor și a primei etape de consultări publice. Până la sfârșitul acestei săptămâni, documentul ajustat va fi expediat repetat Comisiei de la Veneția pentru expertizare. Principalele prevederi ale proiectului sunt micșorarea numărului

Conducătorul organului de urmărire penală din cadrul CNA, Eugeniu Rurac, cel care investighează cazuri de corupție mare în Republica Moldova, susține că este filat și amenințat. În acest sens el susține că a depus un denunț la PCCOCS a confirmat pentru NM, purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur. Rurac

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, este așteptat la Chișinău. În fața Aeroportului Internațional Chișinău s-au adnat zeci de suporteri. De menționat că starul a fost inclus în lotul lui Manchester United pentru deplasarea în Republica Moldova, unde echipa din care face parte, Manchester United, va juca cu Sheriff Tiraspol în faza

Cabinetul de miniștri a aprobat, pe 14 septembrie, lista personalităților desemnate câștigătoare a Premiului Național, ediția 2022. Astfel laureații din acest an sunt: Ghenadii Korotcenkov – profesor universitar, doctor habilitat în științe fizico-matematice, cercetător științific principal – pentru aportul fundamental în dezvoltarea științei și tehnologiilor, dar și pentru promovarea imaginii

Rezerviștii Forțelor Armate vor desfășura, în perioada 19-23 septembrie, antrenamente în centrele de instruire ale Armatei Naționale. Informația a fost făcută publică de Ministerul Apărării, la două luni după exerciții similare. Contactați de NM, reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că este o practică obișnuită, efectuată anual, și nu are legătură

Prima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea de toamnă va avea loc joi, 15 septembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat ordinea de zi pentru ședințele în plen în perioada 15-22 septembrie 2022. Deputații urmează să examineze, în prima lectură, inițiativa legislativă care prevede acordarea unei indemnizații lunare în valoare

Trotinetele și bicicletele electrice vor putea circula doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația va fi permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de până la 50 km/h. Deplasarea acestora pe carosabil va fi permisă doar persoanelor care au

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, E.S. Cristian-Leon Țurcanu și cu Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah au avut pe 14 septembrie o întrevedere cu rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor Șarov. Oficialii au discutat despre organizarea cursurilor de învățare a limbii române în UTA-Găgăuzia și elaborarea

Drumul pe direcția Chișinău-Orhei (drumul național R6) va fi construit pentru a asigura accesul la complexul Chișinău Arena. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, pe 14 septembrie, cadrul ședinței Executivului. Mijloacele financiare, în valoare de 24 milioane de lei, vor fi alocate din fondul de rezervă al Guvernului.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) îl contrazice pe primarul mun. Chișinău Ion Ceban, potrivit căruia reprezentanții instituției ar fi monitorizat vehiculele întreprinderii municipale „Autosalubritate”. Într-un răspuns oficial oferit pentru NM, reprezentanții SIS îl acuză pe edil de răspândirea informațiilor false, cu scopul de „a atrage instituția în dispute și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x