Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a comentat informațiile cu privire la casa în care locuiește premierul Natalia Gavrilița, care ar aparține părinților săi și care nu a fost inclusă în declarația de avere a demnitarului. Litvinenco a scris, în dimineața de 13 august, pe pagina sa de Facebook, că legea ar
Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) a adresat o scrisoare prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, prin care au relatat situația critică în care se află unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei – HoReCa. Mai mult, autorii au indicat o listă de
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a discutat, pe 10 august, la telefon, cu Josep Borrell, Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene. Cei doi oficiali au discutat despre prioritățile noului Guvern de la Chișinău, despre agenda de asociere, dar, mai ales, despre asistența UE
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întreveredere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță. În contextul discuției avute ieri cu premierul României Florin Cîțu, cei doi oficiali au planificat pregătirea ședinței comune ale Guvernelor României și Moldovei, care ar putea avea loc deja în septembrie. Tot în cadrul întâlnirii de azi s-au
La invitația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul ucrainean, Denys Shmyhal, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova. Aceasta se va desfășura pe 27 august, ziua când țara noastră va marca 30 de ani de independență. Oficialul a discutat, pe 9 august, cu premierul moldovean Natalia Gavrilița. Natalia Gavrilița
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat în cadrul primei ședințe de guvern că, în prima perioadă, sarcina miniștrilor va fi să fie „pe jumătate procurori”. Aceasta a solicitat deconspirarea și încetarea schemelor prin care ar fi fost delapidați banii publici. „În primele luni de activitate, sarcina Dvs este de a fi
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut sâmbătă, 7 august, o întrevedere cu ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko. În ajun, diplomatul european, care este pe final de mandat, s-a întâlnit cu ministrul de Externe, Nicu Popescu. Noul prim-ministru i-a mulțumit ambasadorului pentru promovarea valorilor europene în țara noastră și pentru sprijinul
Președinta țării Maia Sandu a felicitat noul Executiv și a dat asigurări că acesta se va bucura de sprijin atât din partea Președinției și a Parlamentului, cât și a partenerilor de dezvoltare. La rândul său, premierul Natalia Gavrilița a menționat că echipa sa este profesionistă și integră și va munci
Cabinetul de miniștri propus de Natalia Gavrilița va avea 13 ministere, în loc de nouă, așa cum a fost până acum. În acest sens, deputații au votat un proiect de hotărâre pentru aprobarea listei ministerelor după cum urmează: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul
Printre prioritățile noului guvern sunt Pachetul legislativ privind sistemul justiției și confiscarea averilor ilicite. În discursul său din Parlament, premierul Natalia Gavrilița a declarat că „se va ținti confiscarea averilor celor corupți, iar cu acești bani vom construi școli, aziluri, case de cultură și drumuri”. Despre furtul miliardului și integritate