Statele Unite suspendă programul de vize pentru diversitate DV1, cunoscut drept loteria vizelor „green card”, la indicația președintelui Donald Trump. Anunțul a fost făcut de ministra pentru Securitate Internă, Kristi Noem. Potrivit ei, decizia a fost luată după ce s-a aflat că suspectul în atacul armat de la Universitatea Brown,
Preşedintele Donald Trump a suspendat eliberarea vizelor Green Card, dar și a altor tipuri de vize până la sfârșitul anului, informează BBC. Acțiunea are drept scop protejarea lucrătorilor americani pe fondul crizei economice provocate de epidemia de coronavirus. De asemenea, noul ordin va include mai multe tipuri de viză. Este
Curtea Supremă din SUA a emis o decizie prin care i-a permis administrației lui Donald Trump să introducă condiții mai severe pentru obținerea vizei Green Card, informează Washington Post, luni, 27 ianuarie. Astfel, noile reguli vizează persoanele care beneficiază de asigurări medicale de tip „Medicaid”, de tichete de masă și