Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) solicită guvernului să publice memorandumul semnat de transportatori prin care aceştia îşi asumă investiţiile de modernizare menţionate de ministrul Economiei şi Infrastructurii Anatol Usatîi, după majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul interurban. Totodată, într-un comunicat publicat astăzi, 6 ianuarie, PAS anunță că va solicita prezenţa
Evoluția cazurilor de corupție de rezonanță va putea fi verificată pe pagina web a guvernului. Cu o solicitare în acest sens a venit premierul Ion Chicu, în ședința de astăzi, 3 ianuarie, a guvernului. Acesta a cerut ca informațiile să fie afișate până pe 15 ianuarie. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco,
Gabriela Cuneva a fost numită în funcția de secretat de stat al Ministerului Finanțelor. Decizia a fost anunțată vineri, 3 ianuarie, în cadrul primei ședințe de guvern din 2020. Potrivit ministrului finanțelor, vicepremierul Serghei Pușcuța, Gabriela Cuneva urmează să fie responsabilă inclusiv de achizițiile publice. Anterior, Gabriela Cuneva a mai
Proiectul strategiei de reformare a justiţiei va fi expediat, astăzi, 3 ianuarie, Consiliului Europei. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu în debutul şedinţei de guvern. „Conform înţelegerilor noastre cu Consiliul Europei, astăzi, Ministerul Justiţiei, guvernul, va remite Consiliului Europei pachetul de documente ce vizează reforma justiţiei în Republica
Prim-ministrul Chicu a cerut conducerii MAI să elaboreze viziunea de dezvoltare a sistemului de supraveghere video și să o prezinte pentru examinare în prima jumătate a lunii februarie 2020. Inițiativa a fost prezentată astăzi, 3 ianuarie, în cadrul unei ședințe privind etapele și investițiile necesare pentru modernizarea și extinderea sistemului
În Republica Moldova va fi creată o instituție publică națională, responsabilă de colectarea și procesarea deșeurilor. Inițiativa a fost discutată în cadrul unei ședințe convocate de prim-ministrul Ion Chicu, împreună cu responsabilii de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), se arată într-un comunicat publicat astăzi, 2 ianuarie 2020,
De la lansarea programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost înregistrate 4031 cereri. Dintre acestea au fost acceptate 3871 cereri, astfel prin intermediul programului au fost procurate 3871 locuințe. 127 de cereri au fost acceptate în ultimele 3 săptămâni, reiese din comunicatul publicat astăzi, 2 ianuarie, de
Premierul Ion Chicu va convoca în ședință responsabilii de la Agenția Servicii Publice (ASP). Potrivit unui mesaj publicat ieri, 1 ianuarie, pe pagina de Facebook a prim-ministrului, discuțiile se vor axa pe problemele cu care se confruntă absolvenții școlilor auto în timpul examenelor de evaluare, în vederea obținereii carnetelor de
Persoanele care primesc pensii și alocații sociale de stat ce nu depășesc suma de 2 000 de lei lunar pot deja ridica cei 700 de lei promise de guvern, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Potrivit unui proiect aprobat de parlament, acest ajutor financiar unic va putea fi ridicat pe tot
Subdiviziunea poliției, responsabilă pentru controlul agenților economici ar putea fi lichidată. O inițiativă în acest sens a fost anunțată astăzi, 31 decembrie, de premierul Ion Chicu, care a convocat în această dimineață o ședință cu participarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a examina cazurile de aplicare exagerată a atribuțiilor