O tânără din Republica Moldova s-ar fi aruncat de la etajul 1 al unui bloc de locuit. Incidentul a avut loc în municipiul Iași, din România, anunță presa de peste Prut. Tânăra, în vârstă de 20 de ani, a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Doi soți din România – unul procuror militar și fost prim-procuror, iar celălalt – judecător – au atacat în instanță școala copilului lor, pentru că a luat nota 1 (unu). Scandalul se desfășoară la Colegiul Național din Iași, una dintre cele mai bine cotate unități de învățământ din țară. Din
Un bebeluș de două luni, diagnosticat cu meningită, a fost transportat cu un elicopter al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din Chișinău în Iași, România. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 23 martie. Nou-născutul a fost internat la Spitalul clinic de urgență pentru copii „Sfânta
Președinta Maia Sandu i-a oferit „Ordinul de Onoare” regizorului român Cristian Mungiu. Distincția i-a fost înmânată la Cahul, acolo unde Cristian Mungiu a vorbit despre cartea sa. Lucrarea este despre bunica regizorului. Aceasta s-a născut la Cahul, după care s-a refugiat la Iași. Mungiu a fost decorat „în semn de
Primăria Iași neagă că l-a invitat pe primarul capitalei, Ion Ceban, la ceremonia de omagiere a poetului Grigore Vieru, organizată, în ajun, în parcul Copou din Iași, România. Declarația a fost făcută de reprezentanții municipiului pentru presa locală, după ce Ceban a anunțat pe pagina personală de Facebook, că a
O afacere inedită şi-a făcut loc pe piaţa ieşeană: un cuplu format dintr-o tânără din Republica Moldova și prietenul său, originar din România, au deschis recent în Iaşi o „cameră de furie”. Încăperea este un loc în care oamenii plătesc de la 50 de lei per şedinţă pentru a sparge
Circa 50 de antreprenori moldoveni își expun produsele și serviciile în cadrul Expoziției „Republica Moldova Prezintă” la Iași. Evenimentul are loc în perioada 10 – 12 noiembrie, la Palas Mall, Iași. În cadrul lansării, președinteleCamerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea a declarat că evenimentul expozițional are
Angajata Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), care ar fi fost prinsă că fura articole vestimentare dintr-un centru comercial din Iași, România, și-a depus demisia din funcție. Informația a fost confirmată de IGP, care precizează că a acceptat solicitarea privind încetarea raportului de serviciu prin demisie a angajatei pe 27 septembrie.
Autoritățile fiscale din Iași vând bunurile unor condamnaţi pentru trafic de influenţă, contrabandă sau evaziune fiscală, scrie Ziarul de Iași. Se menționează că cel mai ieftin obiect licitat din această lună este o mașină în care au fost găsite 5.625 pachete de ţigarete și la volanul căreia se afla un
Din 1 octombrie 2023, la Universitatea de Stat din Moldova (USM) îşi va deschide porțile Facultatea de Teologie, înfiinţată ca o extensie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, scrie tvrmoldova.md. Potrivit sursei, perioada de admitere pentru studiile de licenţă şi masterat se apropie de final. Din această toamnă, la