импорт

Din 1 februarie, Rusia nu va mai importa din Republica Moldova ouă, păsări vii, carne de pasăre și orice fel de produse din carne de pasăre. O decizie în acest sens a fost luată de Rosselhoznadzor, care a argumentat-o prin focarul de gripă aviară, depistat recent într-un sat din țara

Rusia va majora volumul importurilor de produse agricole din statele membre ale CSI. O dispoziție în acest sens a fost dată de președintele rus Vladimir Putin, cu scopul de „a stabiliza prețurile la produse”, scrie RIA Novosti pe 9 august. „Guvernul Federației Ruse, în cadrul desfășurării măsurilor pentru stabilizarea prețurilor

Volumul exportului moldovenesc în ianuarie-septembrie 2020 s-a ridicat la aproximativ 1,8 miliarde de dolari, cu 13,4% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Iar importul de bunuri a scăzut cu 10,3% – până la 3,8 miliarde de dolari. Astfel, importul în acest timp a depășit exportul cu peste

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind importul unor mijloace de transport, înaintat cu titlul de inițiativă legislativă de către un grup de deputați. Potrivit notei informative, este vorba despre 5 troleibuze articulate de model Ganz Solaris Trollino 18, fabricate în anul 2005 și 20 de troleibuze de model

330 de mii de tone de cartofi se consumă anual în Moldova. Cartofii moldovenești sunt insuficienți. Producătorii autohtoni susțin că nu pot să se dezvolte din lipsă de bani și acces limitat la resursele de apă. În același timp, din cauza cotei înalte a importului, prețurile ar putea crește brusc,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x