Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat că vrea „să o ajute” pe președinta țării Maia Sandu să facă ordine în structurile de drept ale țării, întrucât unii reprezentanți și-ar „sabota” țara. Într-un comentariu pentru presa locală, publicat pe 24 mai, șeful administrației de la Tiraspol și-a exprimat opinia că „Sandu
Un avion al companiei Tiber Airlines cu 122 de persoane la bord a luat foc la aeroportul „Jiangbei” din sud-vestul Chinei, în timpul decolării, informează RIA Novosti, care citează agenția Xinhua. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 8:00. La bord se aflau 113 pasageri și 9 membri ai echipajului.
Timp de 70 de zile de la începutul invaziei în Ucraina, în Rusia s-au produs cel puțin șase incendii în comisariatele militare, informează BBC. Acum două zile, consilierul șefului administrației prezidențiale de la Kiev, Alexei Arestovici, a declarat că, de la începutul războiului, în Rusia s-au produs zeci de incendii
Un depozit al editurii „Prosveșenie” (Просвещение) și companiei „Stok Trading” (Сток Трейдинг) a fost cuprins de flăcări în noaptea de 3 mai. Incendiul a fost stins către dimineață, cu ajutorul a 109 pompieri și 37 mijloace tehnice. Anterior, angajații editurii au declarat pentru Mediazona că au primit indicații să reducă
În dimineața zilei de 3 mai, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost solicitați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu, produs într-o locuință din localitatea Obreja Nouă, raionul Fălești. În procesul de intervenție, pompierii au depistat cadavrele a trei bărbați carbonizați. Apelul la Serviciul 112 a
Pompierii lichidează un incendiu care a izbucnit într-o biserică din raionul Călărași. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În dimineața zilei de 2 mai, un incendiu a izbucnit într-o biserică de pe strada Grigorie Ureche 1A din orașul Călărași. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:32.
În regiunea Belgorod din Rusia, în apropiere de granița cu Ucraina, în noaptea de 27 aprilie, a avut loc un incendiu la un depozit de muniții din satul Staraia Nelidovka. Potrivit datelor preliminare, nu există victime. Anunțul a fost făcut de guvernatorul regiunii Veaceslav Gladkov. „Conform informațiilor preliminare, un depozit
Un mare depozit de produse petroliere era în flăcări luni la Breansk, oraş din Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina, au raportat autorităţile ruse, fără a preciza motivele incendiului, informează France Presse şi Reuters. „Un incendiu a izbucnit la depozitul de combustibil Transneft Breansk-Drujba din Breansk”, oraş situat la 150
Cinci oameni au murit în urma unui incendiu care a izbucnit la Institutul de cercetare științifică al Trupelor de Apărare Aerospațială din orașul Tveri, Rusia, informează agențiile de presă rusești, pe 21 aprilie. Potrivit TASS, 25 de persoane au avut de suferit, iar 13 au fost transportate la spital. Incendiul
Un tânăr de 24 de ani este bănuit că și-ar fi omorât și incendiat propriul tată. S-a stabilit că între cei doi ar fi avut loc o ceartă, iar în rezultat băiatul i-ar fi aplicat tatălui mai multe lovituri și pentru a ascunde urmele infracțiunii a incendiat casa. Acum el