închisoare

Un bărbat a fost condamnat la 24 de ani de închisoare după ce ar fi abuzat sexual o copilă de 7 ani și ar fi încercat să o omoare, anunță Procuratura Generală într-un comunicat emis pe 30 octombrie. Acesta trebuie să îi achite victimei și despăgubiri de peste jumătate de

Doi bărbații riscă până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață. Aceștia sunt învinuiți că au bătut mortal un bărbat într-un parc din municipiul Bălți, în urma unor discuții referitoare la războiul din Ucraina. Informațiile au fost comunicate pe 22 octombrie de Procuratura Generală. Conform Procuraturii Generale,

Un militar care și-ar fi împușcat accidental un coleg într-o unitate militară din Bălți a fost trimis pe banca acuzaților, anunță Procuratura Generală. Acesta este acuzat că ar fi încălcat regulile de mânuire a armei, provocând victimei leziuni care i-au pus viața în pericol. Învinuitul și-a recunoscut integral vina și

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Dmitri Constantinov, anunță că va contesta la Curtea Supremă de Justiție decizia prin care pedeapsa sa a fost redusă de la 12 la opt ani de închisoare. Acesta susține că dosarul său ar fi fost „fabricat” și folosit drept „instrument politic” pentru

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu precizări, după ce avocatul Evgheniei Guțul s-a plâns de calitatea apei și de condițiile de detenție din Penitenciarul nr. 7 Rusca, unde a fost transferată recent bașcana. Instituția susține că apa corespunde parametrilor admiși, iar guvernatoarea Găgăuziei beneficiază de acces la apă

Procuratura Generală a pornit, pe 4 mai, urmărirea penală în dosarul privind poluarea râului Nistru cu produse petroliere, în urma atacului rusesc asupra infrastructurii energetice din Ucraina din martie. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Violina Moraru, a confirmat pentru NewsMaker că ancheta este în desfășurare și că procurorii investighează cazul

Un bărbat de 29 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a oferit unei prietene un desert cu droguri. Cazul a avut loc în decembrie 2021, iar victima a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Generală

Fostul președinte al Băncii de Economii a Moldovei (BEM), Grigore Gacikevici, a fost condamnat la 13 ani de închisoare, scrie TVR Moldova. Potrivit sursei citate, sentința a fost pronunțată în dosarul privind acordarea unor credite neperformante care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 3 miliarde de lei. Sentința nu

O femeie în vârstă de 46 de ani a fost condamnată la 15 ani de închisoare, după ce i-ar fi permis unui bărbat în vârstă de 69 de ani, consătean de al său, să abuzeze sexual de fiica sa minoră, în vârstă de șase ani, contra bani. Pentru acțiunile sale,

Deținuții din Republica Moldova ar putea beneficia de noi reguli de executare a pedepselor, care le-ar oferi șanse mai mari de corectare și, ulterior, de eliberare din închisoare. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care propune, printre altele, introducerea unui plan individual de executare a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x