indemnizații

Veterqnii de război vor primi suport lunar în mărime de 500 de lei, cu 200 de lei decât până în prezent. Anunțul a fost făcut de către premierul Ion Chicu în cadrul ședinței guvernului din 22 decembrie. Potrivit premierului, persoanele cu dizabilități de pe urma războiului, inclusiv ca urmare a

Cabinetul de miniștri a decis majorarea etapizată a compensației pentru serviciile de transport. Astfel, locuitorii din toate raioanele țării, inclusiv municipiului Bălți, vor beneficia de mărimea compensației prevăzută în municipiul Chișinău. Această măsură va spori gradul de protecție socială a persoanelor cu nevoi speciale. În prezent, alocația constituie 360 de

Aproape 1 500 de lucrători medicali, angajați din domeniul apărării, al afacerilor interne, justiției, precum și alți angajați din domeniul public care s-au infectat cu coronavirus în timpul serviciului vor beneficia de indemnizații în mărime de 16 mii de lei. Inițiativa a fost aprobată în cadrul ședinței de guvern din

Tinerii care au absolvit instituțiile de învățământ din țară și de peste hotare în domeniul educației vor beneficia, în primii ani de activitate didactică, de indemnizații. Un proiect de modificare a Codului educației a fost votat în lectură finală, astăzi, 11 septembrie. Potrivit modificărilor, absolvenții instituțiilor de învățământ superior și

Alte 487 de persoane care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor primi o indemnizația unică în valoare de 16 mii de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată de guvern, astăzi, 12 august. În acest sens, din Fondul de Intervenție al guvernului au

Tinerii specialişti, medici, farmacişti sau absolvenţi de studii profesionale tehnice postsecundare în domeniul medical vor primi indemnizații mai mari după ce guvernul a aprobat un proiect de lege în acest sens, astăzi, 19 februarie. Astfel, indemnizația unică pentru medici şi farmacişti a fost majorat de la 45 de mii de

Cei 24 069 de beneficiari de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă își pot încasa banii pentru lunile precedente. Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) anunţă că a efectuat transferul în valoare de 64 de milioane de lei în acest scop. Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se va

De la 1 ianuarie 2020, indemnizațiile pentru familiile care au copii vor fi majorate. Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale și urmează să fie examinat în cadrul ședinței de astăzi, 27 decembrie, a guvernului. UPDATE (15.20) Proiectul a fost aprobat de

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Ion Chicu, a aprobat astăzi, 27 noiembrie, mai multe inițiative sociale, anunțate anterior. Printre acestea se numără dreptul soților de a beneficia de pensia partenerului de viață care a decedat prematur, majorarea alocației pentru veteranii de război și creșterea pensiei pentru copiii orfani. Astfel,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x