Un submarin indonezian a dispărut miercuri, 21 aprilie, în timpul unor exerciții în largul insulei Bali. Rezervele de oxigen urmau să se epuizeze sâmbătă dimineață, informează BBC. Potrivit sursei citate, submarinul are la bord 53 de membrii ai echipajului. Autoritățile au pierdut legătură cu submarinul în dimineața zilei de miercuri.
Cel puțin 10 persoane au fost rănite în urma unei explozii produse lângă o biserică catolică din orașul indonezian Makassar, informează BBC. Potrivit poliției, un sinucigaș a detonat un dispozitiv exploziv. Preotul bisericii a declarat pentru presa locală că paznicii au încercat să-l rețină pe individ după ce acesta a
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a trimis un mesaj de condoleanțe președintelui Indoneziei, Joko Widodo, în legătură cu prăbușirea avionului din 9 ianuarie. Preşedintele a scris un mesaj de condoleanţe din numele poporului Republicii Moldova exprimându-și sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul indonezian. „Am aflat cu profundă tristețe despre accidentul
Un avion la bordul căruia se aflau 62 de oameni s-a prăbujit în Indonezia. Avionul, tip Boeing 737-500, cu 62 de persoane la bord s-a prăbuşit sâmbătă în Marea Java, în apropierea Insulelor Seribu. Aeronava a dispărut la scurt timp după decolarea din Jakarta. Efectua o cursă spre oraşul indonezian
Un avion Boeing 737-500 care aparține companiei indoneziene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp după decolare din orașul Jakarta și a căzut în mare, scrie CNN pe 9 ianuarie. Deocamdată nu au fost publicate informații cu privire la cauza producerii accidentului aviatic. UPDATE Ministrul indonezian al
Vulcanul Anak Krakatau din Indonezia a erupt în noaptea de vineri spre sâmbătă, aruncând cenuşă şi lavă la 500 de metri în aer, informează RIA Novosti. Sursa citată notează că armata și poliția sunt pregătiți pentru a interveni în caz de necesitate pentru a evacua persoanele din localitățile din apropiere.
Cel puțin 21 de oameni au murit în urma inundațiilor devastatoare care s-au produs în regiunea capitalei Indoneziei, Jakarta. De asemenea, circa 30 de mii de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele și au fost cazați în adăposturi provizorii, scrie The Guardian, astăzi, 2 ianuarie. Orașul Jakarta și
Mai multe desene descoperite pe peretele unei peșteri din Indonezia ar putea data de acum 44 de mii de ani, scrie BBC, astăzi, 12 decembrie. În imagini este înfățișat un bivol vânat de niște creaturi care par a fi semi-oameni, semi-animale, înarmate cu săgeți și ceea ce par a fi