Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin. Despre acest lucru a anunțat deputatul Vlad Batrîncea. „A avut loc o întrevedere dintre liderii PSRM și PCRM, Igor Dodon și Vladimir Voronin. Părțile au convenit asupra creării blocului electoral „Socialiștii și Comuniștii”. Urmează să
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Întâlnirea a avut loc în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare anticipate, stabilite pentru data de 11 iulie 2021. Discuțiile au vizat activitățile ce urmează a fi desfășurate de către autoritatea electorală pentru asigurarea unui proces
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck Hogan, a avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu. Aceștia au discutat despre decizia parlamentului de a anula hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională (CC). „Ambasadorul Dereck Hogan s-a întâlnit astăzi cu presedintele Maia Sandu pentru a discuta
Vicepreședintele parlamentului, Vlad Batrîncea, a avut o întrevedere la Strasbourg cu Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția. Aceștia au discutat despre ultimele evenimente politice din Republica Moldova. Într-un comunicat emis de parlament se arată că Batrîncea și-a expus poziția referitor la ultimul aviz al Curții Constituționale (CC), privind constatarea
Șefa statului, Maia Sandu, va avea o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, în seara zilei de astăzi, 20 aprilie, informează Digi24. Aceasta se va afla în București pentru câteva ore, după întoarcerea sa de la Strasbourg. Întâlnirea va avea loc la ora 17:30, la Palatul Cotroceni. Precizăm că pe
Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția. Oficialii au discutat despre reforma justiției și combaterea corupției. „Am reiterat prioritatea principală în mandatul meu de președinte al Republicii Moldova – reformarea veritabilă a justiției și combaterea corupției. Am discutat etapele ce trebuie
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Hendrik Daems, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Oficialii au discutat despre situația politică din Republica Moldova, provocările la adresa democrației din țara noastră, pașii de mai departe pentru depășirea crizei politice, dar și eforturile pe care le întreprinde
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Jeanne Barseghian, primarul orașului Strasbourg, orașul de reședință al Consiliului Europei. Despre acest lucru se anunță într-un comunicat de presă emis de președinție. Cei doi oficiali au făcut „un schimb de opinii despre provocările moderne cu care se confruntă orașele europene și
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a avut o întrevedere cu Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale, astăzi, 14 aprilie. Aceștia au discutat despre situația financiară și bugetară a Republicii Moldova, inclusiv despre pandemia COVID-19 și eforturile de recuperare economică. Ambasadorul a subliniat „importanța protejării independenței Băncii Naționale, păstrarea
În urma discuțiilor purtate de PDM, PSRM, Platforma DA și PAS s-a decis crearea a două grupuri de lucru, care vor examina problemele din agricultură și cele privind reluarea procesului de învățământ în contextul pandemiei de COVID-19. Despre acest lucru a anunțat deputatul Dumitru Diacov, în cadrul unui briefing de