Vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a criticat astăzi, în cadrul unei emisiuni televizate, activitatea primarului de Chișinău, Ion Ceban. Spînu declară că toate problemele municipale amânate azi, vor „buhni” într-o bună zi. Oficialul dă asigurări că, dacă ar fi fost la cârma municipalității, ar fi avut un plan
Primăria Chișinău anunță că a cumpărat 84 de autobuze pentru locuitorii din suburbiile capitalei. Potrivit edilului Ion Ceban, vehiculele circulă deja pe liniile care fac legătura dintre Chișinău și cele 35 de localități din componența municipiului. Valoarea totală a investiției în acest scop a fost de 315 milioane de lei.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) ar putea să susțină candidatura actualului primar de Chișinău, Ion Ceban, care și-a lansat partid politic, la următoarele alegeri locale, ce vor avea loc în anul 2023. Condiția ar fi, însă, ca Ceban să candideze independent. Declarații în acest sens au fost făcute de
Primarul Ion Ceban, care recent a anunțat lansarea unui partid pro-european, s-a arătat deranjat de declarațiile președintei Maia Sandu. Șefa statului s-a referit în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei la partidul lansat de edil, menționând că „nu poate să fie european, proeuropean cineva care este corupt”. „Am fost întrebat
După anunțul lui Ion Ceban de creare a Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Igor Dodon, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din care a făcut parte și primarul capitalei, pentru Unimedia a spus că nu cunoaște „ce s-a întâmplat între timp” cu actualul edil „și ce politică va
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) anunță că a luat act de declarațiile primarului de Chișinău, Ion Ceban, care și-a lansat în dimineața zilei de astăzi Partidul „Mișcarea Alternativă Națională”. Contactat de NM, secretarul executiv al formațiunii politice, Vlad Bătrîncea, a declarat că decizia îi aparține în totalitate edilului municipalității,
La aproape una an de la crearea Mișcării Alternative Naționale, primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a anunțat astăzi lansarea noii formațiuni politice – Partidul „Mișcarea Alternativă Națională”. Edilul a spus că noua formațiune va fi pro-europeană. NM a făcut o sinteză a comentariilor publicate pe rețelele de socializare la acest
Reprezentanții Guvernului vin cu o reacție după ce primarul Ion Ceban a acuzat autoritățile centrale că nu răspund la cererile oficiale din partea municipalității. Pentru NM, purtătoarea de cuvânt a Guvernului a spus că nu sunt scrisori de la primar lăsate fără răspuns, iar „solicitările spuse în fața presei nu
Administrația municipiului Chișinău cere de la reprezentanții Guvernului compensarea cheltuielilor suportate de mai multe instituții educaționale din capitală, ca urmare a ploilor torențiale de marți. Municipalitatea solicită 12,5 milioane lei de la autoritățile centrale. „Vom transmite demersuri oficiale privind compensarea cheltuielilor cel puțin pentru instituțiile educaționale. Este vorba de 12,5
Primarul Ion Ceban a publicat imagini de la o grădiniță din capitală afectată de ploile torențiale din seara de 9 august. Edilul a spus că instituția „a fost afectată enorm în urma intemperiei”. Este vorba despre Grădinița nr. 88 din sectorul Rîșcani. Menționăm că ploaia de marți din Chișinău a