275 de judecători din instanțele din Republica Moldova, de la toate nivelele, au înaintat o adresare către președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu. Aceștia solicită să fie luată în considerație hotărârea Curții Constituționale din 6 decembrie 2022, care a stabilit că salariile magistraților ar trebui să fie ajutate la creșterea
Salariile judecătorilor vor fi ajustate inclusiv la rata medie a inflației. Decizia a fost luată, pe 6 decembrie, de membrii Curții Constituționale, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a contestat unele prevederi legislative. Potrivit reprezentanților judecătorilor, coeficienții stabiliți de Legislativ nu au mai fost modificați de patru ani. Calculele lor
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a emis decretul prin care numește în funcție 14 judecători. Potrivit Președinției, magistrații fac parte din cei 39 de judecători, propuși șefei statului de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). „Pentru a stabili gradul în care candidații corespund rigorilor de profesionalism și de integritate, Președinția
Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege care prevede reforma Curții Supreme de Justiție (CSJ). Potrivit documentului, pentru fiecare judecător cu o vechime de muncă de peste 16 ani, care a promovat evaluarea integrității și a profesionalismului, va fi stabilit un salariu dublu, scrie Bizlaw. Potrivit normelor legale, un
Candidații la etapa admiterii la Institutul Național al Justiției (INJ), de numire în funcția de judecător sau procuror și de promovare/transfer în funcție, vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale. O prevedere în acest sens se conține în „Legea privind Institutul Național al Justiției”, adoptată în
Pe parcursul zilei de 13 iulie, procurorii au finalizat urmărirea penală în privința fostului președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță. Cel din urmă a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Pe 14 iulie, reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) au declarat că urmărirea penală a
Magistrații Judecătoriei Chișinău au decis data primei ședințe în care vor examina dosarul în care este vizat ex-adjunctul procurorului general suspendat, Ruslan Popov. Potrivit Procuraturii Anticorupție, ședința de judecată urmează să aibă loc la data de 15 iulie, curent, începând cu ora 15:30. Amintim că, dosarul penal în privința ex-adjunctului
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a respins candidaturile a 13 magistrați, propuși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Printre aceștia se numără și cea a magistratei Victoria Sanduța, cea care a criticat dur sistemul judecătoresc, menționând într-o emisiune
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis că plasarea în arest preventiv este o măsură prea severă pentru capul grupului criminal organizat al cărui avion de tip AN-2, vizat în contrabandă, a fost capturat în septembrie 2021. Acesta a fost eliberat de judecători. Magistrații au dispus plasarea lui în arest la
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat pe 18 martie demisia a patru judecători. Cereri de demisie au fost depuse de Tudor Berdilă, Sergiu Bularu, Ion Cazacu și Vladislav Clima. Tudor Berdilă a lucrat ca judecător la Curtea de Apel Cahul. El a fost desemnat în calitate de raportor în