лагута

Activista Maia Laguta a fost înregistrată în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcută de către aceasta, pe 16 octombrie. „În sfârșit m-au înregistrat! Aveți pe cine vota”, a comentat Laguta. În ajunul înregistrării, aceasta a scris pe Facebook că în adresa sa au

În Republica Moldova a mai apărut o structură politică – „Mișcarea Pentru Popor”. Aceasta a fost lansată pe 3 februarie în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat mai mulți politicieni și activiști, inclusiv reprezentanții Partidului „ȘOR”, activista Maia Laguta și vicepreședintele Partidului Acasă Construim Europa (PACE, condus

În timpul protestului care a avut loc pe 31 ianuarie la Președinție, activista Maia Laguta a încercat să treacă de agenții de pază ca să intre cu forța în clădirea instituției. „E clădirea poporului. Eu cunosc legislația. Noi am venit la președinte. Nu mă tem nici de amenzi, nici de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x