Maia Sandu

Reprezentanții Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) marchează 31 de ani de activitate. Șefa statului Maia Sandu a oferit mai multe distincții angajaților instituției. Totodată, ea a menționat că aceștia sunt responsabili de siguranța celor peste 40 de șefi de state și guverne, așteptați pe 1 iunie la

Ministra pentru Europa și Afaceri Externe a Republicii Franceze Catherine Colonna a efectuat, pe 26 ianuarie, o vizită în Republica Moldova. Oficialul francez a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Cel din urmă spune că a fost asigurat „de

Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare maestrului Nicolae Botgros, care și-a sărbătorit, pe 25 ianuarie, ziua de naștere. Șefa statului a remarcat că datorită talentului dirijorului muzica populară moldovenească a căpătat o „vituozitate academică”. Maia Sandu a scris că este onorată că a avut ocazia să fie

Vicepremierul Andrei Spînu a fost întrebat de jurnaliștii români ce părere are despre informația vehiculată în ultimul timp că Maia Sandu ar putea să devină președintele României. Oficialul moldovean a menționat că Maia Sandu are un mandat puternic din partea cetățenilor Republicii Moldova și își dorește ca șefa statului să

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut întrevederi pe 25 ianuarie cu Mareșalul Senatului Republicii Polone. E.S. Tomasz Grodzki, și cu un grup de deputați polonezi. Oficialii au discutat despre securitatea regională, cooperarea economică și agenda bilaterală moldo-polonă. Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru prietenia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe 23 ianuarie cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, E.S. Kent Logsdon. Oficialii au discutat despre situația curentă din țara noastră și din regiune și relațiile dintre cele două țări. Șefa statului a apreciat relațiile bilaterale foarte bune și a menționat

Senatorul rus Andrei Klimov a comentat declarația președintei Maia Sandu despre o posibilă aderare a Republicii Moldova la blocul militar NATO. Oficialul rus a declarat că liderul de la Chișinău este pe cale să repete „politica sinucigășă” a lui Vladimir Zelenski, transmite RIA Novosti. Potrivit lui Klimov, autoritățile de la

Cofondatorul „Congresului Civic” Mark Tkaciuk consideră că actuala guvernare nu va putea renunța legal la neutralitate, deoarece aceasta necesită o majoritate de voturi la un referendum național. Comentând declarațiile Maiei Sandu despre o posibilă intrare în NATO, Tkaciuk a menționat că pentru aceasta autoritățile intenționează să lichideze Republica Moldova ca

Ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a clasat declarațiile șefei statului Maia Sandu, privind o eventuală schimbarea constituțională pentru aderarea la NATO, drept una periculoasă. Fostul socialist consideră că cetățenii nu își doresc acest lucru. „Maia Sandu continuă să atragă Moldova în NATO – contrar neutralității prevăzute de Constituție și a

Șefa statului Maia Sandu susține că Republica Moldova încă mai cântărește următorul pas și dacă va fi necesară o schimbare constituțională pentru a adera la NATO va face acest lucru. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Politico. „Acum, există o discuție serioasă despre capacitatea noastră de a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x