moartă

În fața sediului Guvernului de la Chișinău, în seara de 23 aprilie, a avut loc manifestația „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, în sprijinul tinerei însărcinate găsită fără viață la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pentru drepturile omului, printre care

O tânără, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă într-un apartament din Franța. Presa română scrie că tânăra, în vârstă de 31 de ani, a locuit în ultimii aproape 10 ani la Galați. Aceasta absolvise Facultatea de Medicină şi intenționa să-şi continue cariera în Franța, unde ajunsese în urmă

S-a prezentat la vamă în carne și oase, dar a aflat acolo că este moartă deja de doi ani. Într-o asemenea situație s-a pomenit o moldoveancă stabilită în Germania, care periodic revine în Republica Moldova. De această dată nu a fost lăsata să intre în țară pe motiv că în

Minora de 7 ani, din satul Recea, care plecase de acasă, a fost depistată moartă într-o locuință părăsită din aceiași localitate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, pe 8 august. Doi bărbați, care sunt suspectați de omorul copilei, au fost reținuți. „Cu regret fetița de la Rîșcani

O femeie de 76 de ani, declarată moartă de medici, s-a trezit în timpul proprii sale înmormântări. Disperată, bătrâna a început să lovească capacul sicriului în care se afla. Cazul a avut loc în Ecuador, anunță Associated Press, citat de Snob. Potrivit fiului femeii, Gilbert Balbera, sunetul din sicriu a

O femeie a fost găsită moartă pe o stradă din capitală. Poliția a fost alertată cu privire la caz de un medic de pe ambulanță în prima parte a zilei de 16 decembrie. Pentru NM, ofițerul de presă al poliției Natalia Stati a menționat că oamenii legii au fost sesizați

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x