moldexpo

Lângă Centrul COVID de pe teritoriului complexului Moldexpo a fost amenajat un post mobil de salvatori și pompieri, care va funcționa pe perioada pandemiei. Anunțul a fost făcut de către Inspectoratul general pentru situații de urgență (IGSU), pe 1 martie. Astfel, începând cu ziua de 1 martie, 16 pompieri se

În cadrul Centrului „Covid – 19 Chișinău” sunt pregătite 200 de paturi pentru a fi activate imediat pentru tratamentul staționar al pacienților cu coronavirus. Anunțul a fost făcut de către primarul capitalei Ion Ceban, care a precizat că autoritățile municipale examinează posibilitatea de a activa suplimentar 140 de paturi. Astfel,

Primăria municipiului Chișinău a achiziționat două ambulanțe pentru Centrul „Covid-19 Chișinău”. Primarul capitalei, Ion Ceban, a menționat că mijloacele de transport nu sunt noi. Acestea au fost fabricate în 2015 și au costat 700 de mii de lei. Primăria Chișinău a alocat pentru achiziționarea celor două mijloace de transport un

Începând de mâine, în cadrul Spitalului Clinic „Gheorghe Paladi” din capitală vor fi disponibile încă 110 de paturi penru pacienții confirmați cu COVID-19. Alte 200 de paturi, inclusiv 20 pentru terapie intensivă, sunt amenajate la Centrul „Covid – 19 Chișinău” de la MoldExpo. Anunțul a fost făcut pe 8 octombrie

Numărul paturilor de la Centrul COVID-19 de la Moldexpo a fost majorat, în contextul în care se atestă o creștere a numărului persoanelor internate cu suspecție la coronavirus. „Am majorat numărul paturilor pentru pacienții suspecți, în acest sens, zona verde a fost extinsă cu 50 de paturi”, a declarat ministra

Un incendiu a izbucnit în interiorul clădirii „Casa Modernă” de pe teritoriul centrului expozițional Moldexpo. Incendiul a cuprins o suprafață de aproximativ 450-500 m2. În total, pentru lichidarea incendiului, au fost implicate 12 autospeciale de intervenție și peste 60 de angajați IGSU. Nici o persoană nu a avut de suferit.

Un incendiu a izbucnit la centrul expozițional Moldexpo din capitală. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a precizat că incendiul a izbucnit într-un local situat pe terenul respectiv. Din primele informații,

La Centrul COVID-19 de la Moldexpo sunt internate 30 persoane, dintre care 2 persoane sunt în stare gravă. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Sănătății, într-o postare pe Facebook. Aceeași sursă mai informează că pacienții sunt triați în dependență de starea de sănătate: – zona roșie – stare gravă –

Primii pacienți au ajuns la Centrul COVID-19 de la Moldexpo. Despre acest lucru a anunțat primarul municipiului Chișinău pe pagina sa de Facebook. „Potrivit informațiilor oferite de specialiști, pacienții ajunși la centrul de triere vor fi testați, iar după primirea rezultatului în funcție de starea de sănătate pe care o

Centrul de triaj pentru persoanele suspecte de infecție cu COVID-19 va începe să primească pacienți, începând de vineri, 10 aprilie, ora 8:00. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu, într-o conferință de presă. Totodată, va crește numărul laboratoarelor unde vor fi făcute teste pentru confirmarea virusului. „La necesitate,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x