10000005pm 1080044, PM5

„Procedura de repatriere a cetățenilor aplicată pe perioada stării de urgență, nu mai este valabilă”, informează Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, instituția a anunțat că suspendarea curselor aeriene regulate de pasageri se menține până la data de 30 iunie. În această perioadă, autorizarea zborurilor neregulate și a curselor charter ocazionale,

Statul Qatar a oferit un lot de ajutor umanitar Republicii Moldova, în vederea sprijinirii cadrelor medicale implicate în tratamentul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus. Ajutorul umanitar constă în 470 000 de măști de protecție, 30 000 de ochelari de protecție, 70 000 de măști N95, 40 000 de

În Moldova a fost anunțată reluarea activității de transport rutier și feroviar de persoane în traficul internațional. Dar cât de departe vor reuși să plece locuitorii Moldovei, dacă frontierele țărilor vecine încă sunt închise? NM a analizat, cum anume va funcționa în timpul apropiat transportul terestru internațional. Trenurile Deși există

Încă un medic s-a stins din viață în urma infecției cu COVID-19. Este vorba despre chirurgul Stelian Candîba, în vârstă de 66 de ani, care activa la Spitalului Clinic „Sfânta Treime” din capitală. Acesta a fost internat la data de 18 mai, la Spitalul Clinic Republican. Este al 15-lea lucrător

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat situația din instituțiile unde s-au înregistrat focare de coronavirus. Astfel, la Centrul de plasament din satul Bădiceni, 122 de beneficiari s-au infectat cu COVID-19. În prezent, 38 de persoane sunt spitalizate, iar 83 de pacienți urmează tratamentul în cadrul instituției de plasament. De asemenea,

Alți 19 lucrători medicali s-au infectat cu noul tip de coronavirus. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă. Este vorba despre 3 medici, 11 asistenți medicali și 5 persoane care fac parte din personalul auxiliar. Astfel, până în prezent, 1520 de

Pe parcursul zilei de 26 mai au fost înregistrate 158 de cazuri noi de COVID-19, după procesarea a 1118 probe investigate. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă. Astfel, până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 7305 cazuri de

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, prezintă cele mai recente informații privind pandemia de coronavirus de tip nou în Republica Moldova. 

Punem #umărlaumăr și suntem mai puternici. Cu acest gând Petrom Moldova a pornit un program de susținere a medicilor pe care-l va dezvolta până la sfârșitul anului 2020. Petrom Moldova a donat seturi de echipamente de protecție — combinezoane, bonete, bahile, măști pentru medicii și personalul medical din Soroca, Edineț

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza unui minor cu dizabilitate mintală, care a fost maltratat și violat în timp ce se afla în detenție, informează Promo-LEX. În august 2012, minorul a fost reținut, fiind suspectat de o serie de infracțiuni, inclusiv omor. Acesta a fost

Perioada publicării
Categorii cu noutăți