Republica Moldova va primi 8 milioane de euro pentru proiecte umanitare din partea Uniunii Europene. Suma face parte dintr-un amplu pachet de ajutor umanitar , în valoare totală de 1,9 miliarde de euro, anunțat pe 21 ianuarie pentru anul 2026 de Comisia Europeană. Fondurile sunt destinate sprijinirii statelor și regiunilor
Doi martori ai apărării au refuzat să depună declarații în dosarul privind frauda bancară, în care este vizat Vladimir Plahotniuc. Este vorba despre fostul deputat al Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, Denis Ulanov, și fostul administrator al Băncii Sociale, Sergiu Albot. În cadrul ședinței de judecată din 21 ianuarie, avocatul lui
Moldova a ales să iasă „din zona gri a geografiei” și să se alăture eforturilor Uniunii Europene de a apăra democrația și libertatea. În fața provocărilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar și a presiunilor economice și geopolitice, cooperarea între state devine esențială pentru pace, stabilitate și prosperitate. Declarațiile
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, programate în martie, anulate— Erori în acte: „URSS” sau „Rusia” în loc de Moldova— Două partide riscă să fie dizolvate— Procuror condamnat la cinci ani de închisoare— Permisele moldovenești, recunoscute în
Moldindconbank lansează o nouă promoție care transformă plățile obișnuite într-o experiență care îți poate aduce beneficii suplimentare importante. Pe parcursul anului 2026, utilizarea cardului Mastercard de la Moldindconbank, fie că este un card salarial sau social, poate aduce un premiu bănesc de 10 000 de lei, fără înscriere prealabilă sau
Vladimir Plahotniuc va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Decizia a fost luată miercuri, 21 ianuarie 2026, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care au admis cererea procurorului de caz, Alexandru Cernei, de prelungire a arestului în dosarul „Frauda bancară”. Fostul lider democrat nu s-a
La o săptămână de la suspendarea activității bacului de la Molovata, din cauza înghețării râului Nistru, situația din localitățile din Zona de Securitate este „sub control”. Asigurările vin din partea vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, care a discutat cu primarii din Cocieri și Molovata Nouă, despre siguranța alimentară, în cadrul
Prezența gândacilor în căminele studențești din Chișinău rămâne o problemă răspândită. Studenții și administrațiile unor cămine universitare au declarat pentru NewsMaker că această situație persistă de ani buni. În unele cămine, administrația a refuzat să ofere comentarii și a interzis filmările, recunoscând problema doar neoficial, în timp ce studenții spun
Troleibuzele din Chișinău au devenit din nou subiect de discuții din cauza temperaturii din interior. Unii pasageri se plâng de frig, mai ales dimineața și seara, în timp ce alții spun că se îmbracă mai gros și nu resimt disconfort. Șoferii explică situația prin deschiderea frecventă a ușilor în stații,
Adunarea Națională a Franței a votat acordul bilateral care reglementează recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere dintre cele două state. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat. Potrivit instituției, acordul urmează să intre în vigoare după promulgarea legii de către președintele Franței, Emanuel Macron. Potrivit MAE, deputații