Republica Moldova a contestat la tribunalul francez cuantumul daunelor morale acordate statului în dosarul fostului premier Vlad Filat. Reprezentanții Ministerului Justiției au declarat pentru NewsMaker că instanța franceză a recunoscut că statul a fost prejudiciat. Potrivit instituției, justiția din Franța a admis cererea Republicii Moldova de a fi recunoscută ca
În procesul lui Vladimir Plahotniuc, acuzat de complicitate la furtul unui miliard de dolari, au fost audiați încă doi martori ai apărării — foști oficiali de rang înalt, Ion Sturzu și Artur Gherman. Aceștia au relatat despre presiunea politică și neregulile sistemice care au precedat colapsul sistemului bancar al țării.
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker! — Vladimir Filat, condamnat în Franța pentru spălare de bani— Alegeri locale noi la Orhei și Taraclia— Oficial SUA: cei care rămân ilegal pe teritoriul SUA vor fi arestați și deportați— Avocatul lui Plahotniuc: martorii se tem
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și-a prezentat pe 22 decembrie, bilanțul activității pe 2025 și planurile pentru anul 2026, în cadrul ședinței Consiliului Republican. În declarația adoptată, conducerea formațiunii a subliniat că unul dintre principalele obiective pentru anul viitor este obținerea victoriei în alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
O nouă direcție va fi creată în cadrul Consiliului Audiovizualului pentru a monitoriza activitatea furnizorilor de servicii media audiovizuale neliniare, adică a platformelor online unde utilizatorii aleg individual ce conținut să urmărească și când. Decizia a fost aprobată în ședința CA din 19 decembrie. Inițiativa face parte din angajamentele asumate
Fosta vicepreședintă a organizației Rîșcani a PP „Șor” a fost condamnată la patru ani de închisoare după ce, în perioada iulie–octombrie 2022, ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilegale a partidului din partea unui grup criminal organizat. Instanța i-a interzis, timp de cinci ani, să mai ocupe funcții financiare în
Moldcell anunță o schimbare semnificativă pentru toți utilizatorii săi: începând cu 22 decembrie, noul Abonament Lumo aduce posibilitatea de a folosi telefonul în Uniunea Europeană la aceleași tarife ca acasă. Este un pas important pentru conectivitatea cetățenilor și o pregătire practică pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul european al comunicațiilor.
Șeful adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare din Primăria Chișinău, Igor Vrabie, va fi sancționat de Autoritatea Națională de Integritate pentru nedeclararea și nesoluționarea unui conflict de interese, după ce ar fi semnat acte urbanistice și autorizații de construire pentru o proprietate cumpărată de soția sa de
Costurile construcției liniei electrice Chișinău–Vulcănești vor fi acoperite de consumatori prin facturile la energie, însă fără a le crește semnificativ. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe 22 decembrie, la o conferință de presă privind bilanțul pentru 2025. Oficialul a explicat că investiția este recuperată prin tariful
Republica Moldova traversează „un moment de răscruce”, iar „acțiunile din următorii ani vor defini viitorul țării pentru decenii”, a declarat președinta Maia Sandu pe 22 decembrie, la reuniunea anuală a ambasadorilor. Potrivit șefei statului, într-un context regional și internațional complicat, marcat de intensificarea amenințărilor hibride, aderarea la UE rămâne „singura