Persoanele care dețin un credit pentru procurarea primei locuințe pot reduce venitul impozabil cu dobânda achitată în sumă de până la 16.100 de lei anual. Măsura se aplică celor care nu au beneficiat de programe de stat precum „Prima Casă”. Anunțul a fost făcut de deputata PAS, Victoria Belous pe
Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii și-a sistat temporar serviciile consulare în incinta instituției. Diplomația a declarat că va anunța adresa noii locații pentru prestarea acestor servicii. Potrivit ambasadei, decizia a fost luată ca urmare a unui incident petrecut pe teritoriul instituției. Conform unei imagini publicate pe rețelele
Pentru familiile din Moldova care caută un automobil sigur, spațios și gata de orice drum, Škoda Octavia 4×4 rămâne una dintre cele mai inspirate alegeri ale momentului. Modelul disponibil în stoc la Škoda Moldova răspunde perfect nevoilor părinților moderni: siguranță avansată, interior mare, tehnologie modernă și o gamă variată de
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Averea fostului șef al SPPS, verificată de ani— Recean are o nouă funcție. Cu ce se va ocupa fostul premier?— Sub povara facturilor, pensionarii s-au grăbit să ridice compensațiile— Primul martor din partea lui Plahotniuc. Ce a
Liderul Partidului Socialiștilor din Moldova și fostul președinte al țării, Igor Dodon, pregătește o sesizare la Curtea Constituțională pentru a contesta decretul prezidențial de numire a „emisarilor speciali”. Dodon susține că decretele prin care Dorin Recean și Nicu Popescu au fost numiți în aceste funcții nu ar avea temei constituțional
Toate cele patru linii electrice de 330 kV care conectează Centrala de la Cuciurgan (MGRES) cu regiunea Odesa ar fi fost scoase din funcțiune în weekend, ca urmare a bombardamentelor masive lansate de Federația Rusă asupra infrastructurii energetice din Ucraina, scrie publicația MOST, cu referire la surse din sectorul energetic.
Problema parcărilor publice din Chișinău a generat un nou schimb de acuzații între consilierii municipali. Fracțiunea PAS îl acuză pe primarul general Ion Ceban de blocaj politic și lipsă de acțiuni concrete, în timp ce MAN susține că soluțiile există deja la nivel municipal, dar sunt imposibil de aplicat din
Căutați cadoul ideal de Anul Nou? O prezentare a gadgeturilor în trend, în 2026, pentru tineri. Ceasuri inteligente, căști, boxe portabile și sfaturi pentru alegerea optimă. Anul Nou digital: gadgeturile sunt cel mai bun cadou pentru tinerii moderni Epoca puloverelor cu reni și a suvenirurilor apune. Pentru generația Z și
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Stare de urgență în economie, reintrodusă în Transnistria— Plafoane salariale în autoritățile de reglementare— Risc de recrutare: moldovenii din Rusia, avertizați de MAE— Edineț și Bălți: peste 700 de permise de conducere vor fi anulate— Primul martor
Mai multe nereguli au fost depistate de Curtea de Conturi privind acordarea ajutoarelor de stat pentru perioada 2023-2025. În ultimii doi ani, statul a acordat sute de milioane de lei pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii, protecția mediului și serviciile publice esențiale. Auditul Curții de Conturi arată însă că,