neprietenoase

Președintele Dumei de Stat a Rusiei Veaceslav Volodin a publicat pe canalul său de Telegram un clasament al celor mai neprietenoase țări față de Federația Rusă. Criteriul întocmirii acestuia a constituit numărul de sancțiuni adoptate. „Prin adoptarea sancțiunilor ilegale împotriva Rusiei, aceste țări au provocat creșterea prețurilor la resursele energetice

Germania consideră o „ruptură a contractului” solicitarea Rusiei ca statele Uniunii Europene să nu-i mai plătească gazele naturale în euro sau dolari, ci în ruble, a declarat ministrul german al economiei, Robert Habeck. „Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri”, a spus

Guvernul de la Moscova a publicat pe 7 martie lista țărilor „neprietenoase” cu Rusia. Documentul a fost semnat de către prim-ministrul rus Mihail Mișustin. În listă sunt incluse câteva zeci de țări, nu și Moldova. Potrivit documentului, aceste țări nu pot fi considerate „prieteni” ai Rusiei: – Australia – Albania

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x