Republica Moldova s-a aliniat la patru din cele șase pachete de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva Federației Ruse, în contextul războiului declanșat de Moscova în țara vecină, Ucraina. Anunțul a fost făcut de vicepremierului Nicu Popescu, pe 15 octombrie. Șeful diplomației de la Chișinău susține că, până a fi
Vicepremierul Nicu Popescu a făcut, pe 11 noiembrie, totalurile vizitei întreprinse în capitala Franței, pe 9 și 10 noiembrie. Șeful diplomației de la Chișinău anunță că a avut întrevederi, la Paris, cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu președintele francez Emmanuel Macron și directoarea Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva. „Le-am
Vicepremierul Nicu Popescu, se află într-o vizită oficială la Paris, Franța, în perioada 9-10 noiembrie. Șeful diplomației de la Chișinău va participa, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) la cea de-a șasea ediție a Forumului Păcii. La Forum va participa și președintele francez Emmanuel
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, Comisia Europeană va anunța astăzi dacă recomandă începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mureșan a declarat că în cazul unui aviz pozitiv al Comisiei, Consiliul European va
De la începutul războiului declanșat de gruparea militară Hamas în statul Israel și până în prezent, 1855 de cetățeni ai Republicii Moldova au revenit în țară. Pe de altă parte, 591 de moldoveni au ales să plece spre Tel Aviv. Situația rămâne, însă, „foarte dificilă”, în Fâșia Gaza, unde mii
Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova Steven Fisher, care se află la final de mandat, a transmis un mesaj de adio în limba română. Ambasada Marii Britanii în Moldova a publicat astăzi, 24 octombrie, un videoclip în care diplomatul englez a menționat că îi vor lipsi oamenii, dar și felul
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a avut pe 23 octombrie, la Chișinău, o întrevedere cu Sam Kliger, directorul pentru Rusia și Afaceri Eurasiatice al Comitetului Evreiesc American. Șeful diplomației de la Chișinău a declarat că, în cadrul întâlnirii, a reiterat susținerea țării noastre pentru Israel – stat
Așa-zisul ministru transnistrean de Externe Vitalie Ignatiev a comentat declarațiile autorităților de la Chișinău, potrivit cărora malul drept al Nistrului poate adera la UE fără regiunea transnistreană și, ulterior, să rezolve conflictul teritorial. Ignatiev a declarat pentru RIA Novosti că „Moldova și Transnistria s-au fost format ca două state separate”
Premierul României Marcel Ciolacu anunța pe 18 octombrie că limba română a fost decretată limbă oficială pentru românii din Ucraina. Chișinăul a exprimat aprecierea Moldovei pentru decizia Ucrainei. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul Nicu Popescu, în cadrul unei discuții la telefon cu ministrul afacerilor externe al
Republica Moldova, România și Ucraina își unesc forțele pentru evacuarea cetățenilor săi din Fâșia Gaza. Menționăm că Egiptul a deschis punctul de trecere Rafah pentru ajutoarele umanitare. În dimineața zilei de 19 octombrie, Chișinăul a declarat că deocamdată nu este clar dacă refugiații, inclusiv moldoveni, care așteaptă să fie evacuați,