Octavian Țîcu a depus la Comisia Electorală Centrală, pe 19 septembrie, documentele și listele de subscripție în vederea susținerii la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Octavian Țîcu este pretendentul Blocului „Împreună”. Octavian Țîcu, alături de liderii Blocului „Împreună”, Ștefan Gligor, Dinu Plângău și Alexandru Bujoreanu, a susținut
Valeriu Pleșca, anunțat de liderul PSDE, Ion Sula, drept pretendent la alegerile prezidențiale, nu este încă oficial candidatul partidului, conform statutului formațiunii. Decizia finală va fi luată de Consiliul Politic Național la sfârșitul lunii august. Declarația a fost făcută de vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, în cadrul ediției din 7 august
Trei foști deputați își unesc forțele cu Platforma „Demnitate și Adevăr” (DA) în alegerile din această toamnă, și nu doar. Este vorba de Octavian Țîcu, Iurie Reniță și Alexandru Arsenie, anunță Platforma într-un comunicat. Politicienii au anunțat, inclusiv, pe 25 septembrie, crearea unei „alianțe de parteneriat de durată”. „Noi nu
Octavian Țîcu a fost revocat din funcția de președinte al Partidului Unității Naționale (PUN). Interimatul funcției va fi asigurat de Anatol Șalaru. O decizie în acest sens a fost luată la Congresul PUN, astăzi, 18 decembrie. „Votarea revocării lui Octavian Țîcu a avut loc în lipsa acestuia. Deși acesta a
Partidul Unității Naționale (PUN) nu va crea un bloc electoral cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Totodată, liderul PUN, Octavian Țîcu, le-a propus reprezentaților AUR să se retragă din cursa electorală. Declarații în acest sens au fost făcute de Octavian Țîcu, în platoul emisiunii „Puterea a patra”, marți, 25 mai.
Deputatul Octavian Țîcu va depune o sesizare la Curtea Constituțională pentru scoaterea în afara legii a Partidului Șor. Despre acest lucru, Țîcu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 31 martie. „În activitatea sa, partidul a admis o serie de încălcări a legislației prin coruperea alegătorilor, implicarea persoanelor
Deputatul neafiliat Octavian Țîcu s-a arătat nemulțumit de faptul că premierul desemnat Natalia Gavrilița a vorbit și în rusă în timp ce-și prezenta programul guvernamental. Țîcu i-a amintit candidatei la funcția de prim-ministru că în Republica Moldova limba oficială este româna. Deputatul a reamintit că, potrivit deciziei Curții Constituționale, limba
Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), deputatul Octavian Țîcu s-a adresat celor adunați în Piața Marii Adunări Naționale. „Suntem adunați aici din cauza unui trădător. Dodon este un trădător! „- a declarat Țîcu și protestatarii au început să scandeze:” Dodon este un trădător! „ În același timp, politicianul a spus că
Liderul Partidului Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu s-a lansat pe 7 octombrie în campania electorală. Politicianul a ales să organizeze evenimentul în Scuarul Europei din municipiul Ungheni. A venit să îl susțină și deputatul din fracțiunea parlamentară Platforma Demnitate și Adevăr, Iurie Reniță. Evenimentul a început la ora 12:20, cu
Președintele Partidului Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu a depus marți, 29 septembrie, listele cu semnături la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrare în calitate de candidat la alegerile prezidențiale. Potrivit lui Octavian Țîcu, au fost colectate peste 20 000 de semnături din 20 de raioane ale țării. Acesta a rugat