pandemie

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, se arată convins că vaccinul produs de Federația Rusă, Sputnik-V, urmează să ajungă poate chiar săptămâna aceasta la Chișinău. „Chiar în aceste ore se muncește ca acest vaccin să ajungă poate chiar săptămâna aceasta la Chișinău,” a spus liderul PSRM într-o conferință de presă. Fiind întrebat

Grupul de inițiativă „Părinți Solidari” a elaborat pe 28 februarie o petiție către autorități, în care cer să nu închidă școlile. Autorii petiției, care a fost deja semnată de 1,5 mii de oameni, cred că de la începutul pandemiei, calitatea procesului educațional a suferit foarte mult din cauza învățământului la

În Ucraina a început pe 24 februarie vaccinarea împotriva Covid-19, iar primii imunizaţi la coronavirus vor fi medicii, informează Reuters. Ministrul sănătăţii, Maksim Stepanov, a anunţat începutul campaniei, iar premierul Denis Şmigal a precizat într-un mesaj pe Twitter că „procesul sigur de vaccinare va avea loc pe bază de voluntariat

În Republica Moldova au fost înregistrate alte 24 de decese în rândul pacienților infectați cu coronavirus. Până la ziua de azi, 87 lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19. Totodată, anunțăm înregistrarea altor decese provocate de COVID-19: Deces 3800: Bărbat de 81 ani, din r. Leova, internat la SR

Ucraina poate începe vaccinarea anti-Covid începând de mâine, 24 februarie. Datorită faptului că Ucraina a fost una dintre primele care a depus cerere la COVAX, prima tranșă a ajuns în țară pe 23 februarie. Apoi urmează a doua tranșă, care va fi constituită din aproximativ 2,2-3,7 mln de doze de

În Republica Moldova au fost înregistrate alte 19 de decese în rândul pacienților infectați cu coronavirus. Printre victime este și un fost lucrător medical care a activat în calitate de laborant superior la Institutul Oncologic. Totodată, anunțăm înregistrarea altor decese provocate de COVID-19: Deces 3781: Bărbat de 62 ani, din

Alte 655 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 3 sunt de import (România-1, Ucraina-1, Cehia-1). Numărul total teste efectuate – 1879, dintre care 1681 primare și 198 repetate. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la

Moldovenii aflați în Israel și care au nevoie stringentă de a reveni în Republica Moldova o pot face, cu ajutorul unei curse speciale autorizate de autoritățile israeliene. Autoritățile din Israel au permis, în regim de excepție, o rută charter Chișinău-Tel Aviv-Chișinău, care va fi operată de Compania Air Moldova pe

Piețele din Chișinău pot funcționa în regi obișnuit. Despre aceasta a declarat pentru NM, viceprimarul capitalei Inga Ionesii, pe 22 februarie. Potrivit viceprimarului, pe 20 februarie, Comisia Națională pentru Sănătate Publică a permis autorităților locale să decidă independent cu privire la ce program funcționează piețele orașului. Așa cum a explicat

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a decis suspendarea, până la 28 februarie inclusiv, a prevederii de limitare a numărului de persoane în transportul feroviar, rutier, în trafic raional, local și municipal la 50% din capacitate. CNESP a luat această decizie, după ce cele mai reprezentative asociații patronale din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x