Comitetul Congresului SUA, sub conducerea reprezentanților Partidului Republican, a finalizat o investigație de doi ani cu privire la originea coronavirusului. Comitetul a ajuns la concluzia că pandemia a fost cauzată de scurgerea virusului dintr-un laborator din orașul chinez Wuhan, scrie publicația Hromadske. Congresul a prezentat cinci argumente care ar confirma
Economia zonei euro a fost în recesiune tehnică în primul trimestru din 2023, arată datele revizuite publicate joi de Eurostat. PIB-ul zonei euro s-a contractat în primele trei luni ale acestui an, dar și în ultimul trimestru din 2022. Inițial, Oficiul european de statistică anunțase că economia zonei euro a
Întrerupt pe perioada pandemică, proiectul „Voluntarii Păcii” revine în Republica Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii Viorel Ursu. Potrivit diplomatului, voluntarii americani vor reveni în țara noastră până la sfârșitul anului 2023. „Până la sfârșitul anului acesta Programul
„Majoritatea covârşitoare” a ţărilor UE a votat pe 3 ianuarie în favoarea unor teste Covid sistematice pentru călătorii din China înainte ca aceştia să plece spre Europa, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Măsura face parte din recomandările unui comitet de experţi în sănătate al Celor 27
Medicii, asistenții medicali și paramedicii din Republica Moldova care au oferit suport, în lupta cu pandemia de COVID-19, colegilor din România, au fost premiați pentru profesionalism în asistență medicală. Trofeele au fost înmânate în cadrul celei de-a VII-a ediții a Galei Elitelor Medicale, care s-a desfășurat la Iași. În total,
Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire în privința a trei persoane, pe faptul privării ilegale de libertate a mai multor oameni. Este vorba despre cazul Attico – clubul de noapte din Chișinău, a căruia proprietari „au
Pe 29 septembrie 2022, în cinematografele din Chișinău va avea loc premiera filmului regizorului moldovean Valeriu Jereghi – „Pandemia.md”. Un anunț în acest sens a fost făcut de Jereghi, pe 5 august curent. În rolul principal sunt Nicolae Jelescu, Olivia Furtună, Emilia Jereghi și Ronin Terente. Premiera filmului „Pandemia.md”. Din
Republica Moldova a primit o nouă donație în valoare de un milion de dolari, din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Lotul conține medicamente, consumabile medicale și dezinfectante pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și pandemia COVID-19, anunță Ministerul Sănătății. Potrivit ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, datorită asistenței internaționale, inclusiv suportului
Alte 586 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care opt în regiunea transnistreană, iar 21 de cazuri în rândul refugiaților. Datele sunt raportate pentru ziua de ieri, 28 februarie. Din numărul total de cazuri șase sunt asociate cu contact în afara țării:
Persoanele prinse cu un certificat COVID fals în Franţa nu vor fi sancţionate dacă decid în cele din urmă să se vaccineze, conform unei noi măsuri publicate luni de autorităţile sanitare franceze. A fost creată totodată o procedură prin care centrele de vaccinare să poată şterge certificatele false din baza