părinți

O minoră în vârstă de 7 ani a fost căutată mai multe ore de părinți, voluntari și oamenii legii. Fetița plecase de la școală spre casă pe 18 mai, dar nu a mai ajuns la destinație. Întru-un final a fost găsită. Polițiștii capitalei spun că tânăra a fost găsită la

În contextul restricțiilor Covid relaxate, autoritățile municipiului Chișinău își propun ca în școlile din capitală să fie posibilă organizarea evenimentelor cu prezența parinților. La fel, să fie permise și matineele în grădinițe cu participarea părinților. Primarul Ion Ceban a declarat că autoritățile vor discuta cu specialiștii pe acest subiect –

Participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, dar și membrii familiilor lor, vor beneficia de o serie de măsuri de susținere socială. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat cu votul a 83 de deputați. Astfel, veteranii războiului de pe

Un grup de părinți din Republica Moldova a inițiat o petiție online, prin care cer autorităților să anuleze decizia prin care, în zonele în care este prag roșu din cauza infecției Covid, a fost prelungită vacanța elevilor cu 7 zile. Potrivit acestora, o săptămână nu va contribui esențial la scăderea

Unul dintre părinți sau tutorii vor putea să-și ia zile libere de la serviciu, în cazul care procesul educațional cu prezența fizică va fi suspendat. În această perioadă, ei vor beneficia de o indemnizație egală cu cel puțin 50 la sută din salariul lor de bază. Prevederile se conțin în

Natalia Gavrilița, noua prim-ministră a Republicii Moldova, locuiește într-o casă cu două niveluri, situată în sectorul Centru al capitalei. Imobilul nu se regăsește în declaraţiile sale de avere și interese personale din ultimii ani, acesta aparținând părinților săi, informează ZdG. Potrivit sursei citate, casa a fost construită de părinții actualei

Asociația Obștească „Viața fără leucemie” a lansat o linie telefonică specializată pentru copiii și adolescenții cu afecțiuni oncologice, dar și pentru părinții lor. Astfel, aceștia vor putea beneficia de consultații gratuite din partea unui psiholog. Persoanele pot suna la numărul 060 955 399, pentru a cere consultații, sfaturi și recomandări

Câteva zeci de persoane au participat la un protest în fața guvernului, față de dicizia Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică (CNESP), de a impune elevilor educația online, din cauza pandemiei de coronavirus. În fața manifestanților a venit secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Natalia Grîu,

Grupul de inițiativă „Părinți Solidari” a elaborat pe 28 februarie o petiție către autorități, în care cer să nu închidă școlile. Autorii petiției, care a fost deja semnată de 1,5 mii de oameni, cred că de la începutul pandemiei, calitatea procesului educațional a suferit foarte mult din cauza învățământului la

Orarul la care vor începe orele la grădinițe s-ar putea modifica. O solicitare în acest sens a fost făcută de către primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei Chișinău din 15 februarie. Potrivit acestuia, ora exactă la care un părinte trebuie să îşi aducă copilul la grădiniţă şi tot

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x