Parlamentul prelungește starea de urgență în Republica Moldova, din 4 iunie, cu încă 60 zile, din cauza riscurilor de securitate. Proiectul, susținut de 58 aleși ai poporului, a fost salutat de fracțiunea PAS și criticat de opoziția formată din comuniști și socialiști. Prim-ministrul Dorin Recean a menționat, în plenul Legislativului,
Parlamentul a aprobat mai multe norme pentru dezvoltarea afacerilor la distanță, inclusiv perfectarea actelor notariale în regim electronic. Pe 26 mai, deputații au aprobat mai multe norme legislative pentru dezvoltarea afacerilor la distanță. Una din cele mai importante prevederi este perfectarea actelor notariale la distanță, în regim electronic. Astfel, va
Protest la Parlament. Mai multe persoane au protestat față de proiectul de lege, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) prin care „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei”, marcată în Republica Moldova încă din anul 1990 pe 9 mai, va fi înlocuită cu „Ziua comemorării și
Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței din 25 mai, rapoartele Companiei Publice „Teleradio-Moldova” și ale Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare pentru anul 2022. Directorul general al instituției, Vlad Țurcanu, susține că, în perioada de referință, acțiunile instituției au fost focusate pe consolidarea Departamentului Știri și Dezbateri, asigurarea echilibrului în știri
Parlamentul Republicii Moldova declară aderare Republicii Moldova la UE drept proiect de prioritate național și cheamă întreaga societate, inclusiv toate forțele politice, să dea dovadă de maturitate, unitate şi solidaritate pentru consolidarea dialogului politic și social în numele integrării țării noastre în marea familie europeană. Rezoluția Adunării ,,Moldova Europeană’’, adoptată
Inițiativa legislativă care prevede modificarea Legii privind statutul ofițerului de informații și securitate a fost votată în a doua lectură de Parlament. Astfel, a fost redus plafonul minim de vârstă la angajare în funcțiile de subofițeri până la 20 de ani, iar, la angajare, candidații nu vor mai trebui să
Parlamentul s-a întrunit în ședință. În cadrul ședinței de astăzi, deputații vor pune în dezbatere rezoluția adoptată pe 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Documentul prevede introducerea în Constituției parcursul ireversibil de integrare europeană a Republicii Moldova. Totodată, va fi examinat proiectul de lege privind înlocuirea „Zilei Victoriei și
Circa 20 de persoane pichetează sediul Parlamentului. Manifestanții protestează față de proiectul de lege, propus de PAS, prin care „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei”, marcată în Republica Moldova încă din anul 1990, pe 9 mai, va fi înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria
Rezoluția adoptată la sfârșitul Adunării „Moldova Europeană” din 21 mai, prin care se declară ireversibilă calea de integrare și aderare europeană drept proiect de prioritate națională a Republicii Moldova, va fi dezbătută în cadrul ședinței Parlamentului din 25 mai. Astfel, societatea civilă, liderii de opinie, partidele politice parlamentare și extraparlamentare
Igor Grosu a spus că la nivelul Parlamentului se va evalua cât a investit până acum Republica Moldova în diferite regiuni ale țării. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului în contextul ultimului scrutin din Găgăuzia. Grosu a adăugat că a văzut unii lideri de opinie care „au făcut turul”