Deputații nou aleși se întrunesc pe 26 iulie în prima ședință a Parlamentului de legislatura a XI-a. Ședința de constituire a Parlamentului va fi condusă de Eduard Smirnov, decanul de vârstă ales pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (81 de ani). Tot astăzi, urmează să fie ales președintele Legislativului. PAS
Șefa statului, Maia Sandu, a semnat decretul de convocare a parlamentului Republicii Moldova de Legislatura a XI-ea. Astfel, prima ședință a noului legislativ va avea loc luni, 26 iulie. „Urmează alegerea organelor de conducere și de lucru ale parlamentului, și învestirea unui nou guvern. Problemele sunt multe și complexe, nu
Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) va renunța, în acest an, la concediu pe parcursul lunii august. Declarația a fost făcută de către liderul interimar al PAS Igor Grosu, în cadrul ediției din 15 iulie a emisiunii „În PROfunzime” de la PRO TV Chișinău. Acesta a mai menționat
Prima ședință a Legislativul nou-ales se va desfășura, la convocarea preşedintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri, adică nu mai tîrziu de 10 august 2021. Aceasta va fi prezidată de către socialistul Eduard Smirnov, cel mai vârstnic deputat din actualul parlament, care va împlini în
Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor vor forma o fracțiune comună în viitorul parlament. Despre acest lucru a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon. „Comuniștii și socialiștii, așa cum au promis anterior, au decis să creeze o fracțiune comună în noul parlament”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook. Precizăm că
Guvernul a refuzat să transmită terenul fostului Stadion Republican în subordinea Primăriei Chișinău. Declarații în acest sens au fost făcute de către edilul capitalei, Ion Ceban, în cadrul unui interviu pentru portalul Unimedia. „De la guvern la sigur a fost nu, președinția îmi pare că a zis că ține de
Drapelul de pe clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost coborât în bernă. De asemenea, steagurile țării din faţa instituției au fost legate cu panglică de doliu, în memoria lui Iurie Sadovnic. Artistul urmează să fie înmormântat pe 9 iunie. Astăzi au loc funeraliile interpretului, ziua de 9 iunie 2021 fiind
Fracțiunea Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cere convocarea urgentă a ședinței plenare a Parlamentului pentru examinarea situației pe piața produselor petroliere. Informația a fost confirmată de către vicepreședintele legislativului Alexandr Slusari, pe 1 iunie. „În România, în ultima perioadă, se atestă ieftinirea simțitoare a prețurilor la carburanți. În Republica Moldova,
În perioada anilor 2019-2021, în Parlamentul de legislatura a X-a au fost organizate în total 81 de ședințe plenare, dintre care s-au desfășurat – 76. Datele statistice au fost publicate pe 28 mai de Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova. În sesiunile de primăvară din anii
Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, și președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, au avut o întrevedere cu candidații la funcția de deputat în parlament de pe lista blocului electoral PSRM-PCRM. „Le-am urat succes tuturor candidaților și am stabilit că pentru noi principala formă de comunicare în actuala campanie electorală va fi