Doi polițiști din sudul țării au fost reținuți de oamenii legii într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi ajutat un bărbat să susțină proba practică a examenului de calificare auto la categoria B, informează Centrul Național Anticorupție (CNA). Potrivit materialelor cauzei, polițiștii ar fi susținut că au influență
Un șomer din Bălți a fost reținut de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție, fiind suspectat de trafic de influență. Acesta ar fi promis să-i ajute pe doi bărbați să obțină permis de conducere contra mită. Acesta a primit 600 de euro în acest scop. Potrivit
Un șomer din Bălți a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit de la mai multe persoane câte 550 de euro pentru a le ajuta să-și perfecteze permisul de conducere de categoria B, informează Centrul Național Anticorupție. Potrivit materialelor cauzei, bănuitul, anterior angajat
Angajatul unei şcoli auto din capitală a ajuns pe mâna ofiţerilor CNA şi procurorilor, după ce a fost denunţat de un tânăr. Acesta s-a plâns că a dat 500 de euro unui intermediar care i-ar fi promis să-l ajute să obţină permisul de conducere, fără dificultăţi. Potrivit ofițerilor CNA, angajatul
Un moldovean a găsit pe o stradă din orașul Trier, Germania, un permis de conducere moldovenesc. După ce l-a luat de jos, a făcut o postare pe o rețea de socializare în speranța că va găsi posesorul actului. Incidentul a fost înregistrat pe 9 februarie în punctul de trecere Sculeni.
Directorul filialei Chişinău a Întreprinderii de Stat ,,Centrul de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională” a intrat în vizorul ofiţerilor Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorilor anticorupţie. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a fost denunţat de un tânăr. Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi
Polițiștii de frontieră au stopat la vamă pe 11 ianuarie un cetățean moldovean care încerca să părăsească țara cu un permis de conducere fals. În timpul interogatoriului, bărbatul a recunoscut că a cumpărat documentul cu 300 de euro. Potrivit Poliției de Frontieră, tânărul de 22 de ani din Cahul a
Un bărbat din Ceadîr-Lunga a fost reținut de Centrul Național Anticorupție CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins de la un bărbat 800 de euro pentru a-l ajuta să-și perfecteze permisul de conducere, la categoriile B și C. Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar
Un taximetrist din capitală riscă până la 6 ani de închisoare, după ce a cerut bani de la o femeie, pentru a o ajuta să obțină permis de conducere. Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), bărbatul susținea că ar putea influența angajații Agenției Servicii Publice (ASP). O tânără
Un moldovean și-a cumpărat un permis de conducere falsificat contra sumei de 300 de dolari. Documentul, care ar fi fost eliberat de instituțiile de competență din regiunea transnistreană, a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Tudora, informează Poliția de Frontieră. În dimineața zilei de 4 septembrie, la linia