Pe 23 ianuarie, în Rusia au loc mitinguri de amploare în sprijinul lui Alexei Navalnîi. Din Moscova şi până la Vladivostok, echipa lui Navalnîi, care a fost otrăvit în august 2020 cu agent neurotoxic Noviciok, a difuzat apeluri la minitinguri în 65 de oraşe ruse. 3 015 persoane au fost
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat noi imagini din timpul conflictului care a avut loc în ajun în municipiul Bălți. Anterior, un internaut a publicat o înregistrare video în care se vede cum o femeie este bruscată și târâtă după ce cade. Din noile imagini se vede că pasagerii
Doi bărbaţi din capitală au fost reţinuţi de ofţierii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bănuiţii ar fi exercitat presiuni asupra unui agent economic, somându-l să le dea câte 10 000 de lei lunar pentru a-l proteja de eventuale controale şi sancţiuni din
Un bărbat în vârstă de 59 de ani este cercetat penal pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Acesta riscă închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani. Potrivit poliției, pe 14 ianuarie, victima, un bărbat în vârstă de 42 de ani, originar din Criuleni,
În noaptea din 18 spre 19 ianuarie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate temperaturi scăzute, drumurile fiind lunecoase. În acest sens, pe drumurile publice naționale din municipiul Chișinău, raioanele Cahul, Căușeni, Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Telenești, Glodeni, Rîșcani, Florești, Călărași, Strășeni și Ungheni
Drumurile publice naționale sunt practicabile, iar circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. Anunțul a fost făcut de către ministerul Economiei și Infrastructurii. Conform informațiilor operative ale Administrației de Stat a Drumurilor ASD, în dimineața zilei de astăzi, în unele raioane ale țării au fost înregistrate ninsori. În urma
Microbuzele nu vor mai putea opri în „buzunarul” de vizavi de Autogara de Nord. Pasagerii vor putea opri transportul public numai la stațiile aprobate de primărie. Acest lucru a fost anunțat pe 18 ianuarie de către primarul Chișinăului, Ion Ceban. Autoritățile i-au avertizat deja pe șoferii de microbuze că nu
Pe 19 ianuarie creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Boboteaza sau botezul lui Iisus Hristos. În biserici, preoţii oficiază servicii divine şi fac agheasmă. De Bobotează, este respectată şi tradiţia scăldatului, preluată din Rusia şi Ucraina. Potrivit acesteia, curajoşilor care intră în apele reci norocul le surâde tot anul. În
Trei minori cu vârstele de 14 și 15 ani, originari din Chișinău și Comrat au fost reținuți pentru comiterea a trei furturi din automobile. Potrivit poliției, aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind documentați pentru infracțiuni similare. Potrivit oamenilor legii, minorii, în perioada 10-13 ianuarie, atât pe timp de
Liderul opoziției anti-Putin din Rusia, Alexei Navalnîi, a revenit pe 17 ianuarie la Moscova, în ciuda faptului că autoritățile ruse au anunțat că îl vor aresta și posibil condamna la mai mulți ani de închisoare, conform Agerpres. Avionul a fost redirecționat și a aterizat pe alt aeroport moscovit, Șeremetievo, deși