Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), proprietarul Portului Internațional Giurgiulești, a anunțat lansarea unei licitații internaționale pentru identificarea unui nou investitor. Informația a fost anunțată printr-un comunicat de presă emis de instituție la data de 14 aprilie. Potrivit BERD, licitația se desfășoară în deplină coordonare cu Guvernul Republicii Moldova,
Guvernul României a anunțat despre intenția de a cumpăra Portul Internațional Giurgiulești – deținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – nu întregul Complex Portuar Giurgiulești, pe teritoriul căruia se află și Portul de Stat. Precizarea a fost făcută de ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu în