președinția UE

Republica Cehă, care asigură în prezent președinția prin rotație a Uniunii Europene, a cerut sâmbătă crearea unui tribunal internațional pentru crime de război, după descoperirea a sute de corpuri înhumate sumar în nord-estul Ucrainei, relatează AFP, citat de Agerpres. Apelul intervine după descoperirea a circa 450 de morminte la periferia

Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, a prezentat obiectivele pe care le are Germania în contextul în care a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene. „Avem mai multe obiective politice și priorități pe care aș vrea să le prezint. Programul a fost elaborat în contextul pandemiei de coronavirus, ceea ce

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x