Până la sfârșitul sezonului de încălzire, moldovenii nu ar trebui să se aștepte la o reducere a tarifului la gaze naturale. Declarația a fost făcută de șeful Moldovagaz Vadim Ceban. „Nu, aș spune că nu. Încă nu știm care va fi prețul în februarie, acesta se schimbă. Acum lucrăm pe
Șeful Moldovagaz Vadim Ceban a venit cu unele precizări, pe 31 ianuarie, cu privire la tariful mediu actual al gazului. Potrivit lui Ceban, în tarif este inclus prețul de achiziție a gazului de aproximativ 954 de dolari. Vadim Ceban declară că tariful mediu actual în valoare totală de 26 113
Prețul la medicamente ar putea crește în acest an cu 7%, susține directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale Dragoș Guțu. Potrivit acestuia, în 2023, instituția va continua negocierile cu producătorii internaționali pentru a suplini stocurile de produse antibiotice, antivirale și antiinflamatorii din țară. Comercializarea acestor medicamente crește de 3-4 ori
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că a sesizat mai multe întrebări în spațiul public privind prețul gazului din ultimele zile de pe bursă și care este planul Guvernului pentru a achiziționa gaz în perioada următoare. Astfel, vicepremierul a decis să răspundă la cele justificate. Andrei Spînu anunță
Fosta cafenea „Crizantema” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost scoasă la vânzare împreună cu terenul aferent, la un preţ de 1,8 milioane de euro (circa 37 de milioane de lei), transmite Mold-street.com. Anunţul plasat de actualul proprietar, compania Astercon-Grup, sună atractiv: Locație superbă – clădirea este înconjurată din
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru ziua de 17 ianuarie noi scumpiri la carburanți. Reprezentanții Agenției menționează că ultimele majorări ale prețurilor sunt din cauza creșterii cotațiilor Platts pentru produsele derivate din petrol la bursele internaționale, indicator care stă la baza metodei de determinare a nivelului prețurilor.
O eventuală reducere a tarifului la gaze poate avea loc doar după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va analiza toate costurile ce țin de achiziția, transportarea, distribuția și furnizarea gazului către consumatori. Declarațiile au fost făcute de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe rețelele
Biroul Naţional de Statistică declară că preţurile medii de consum în luna decembrie 2022 faţă de luna noiembrie 2022 au crescut cu 0,8%. „Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare și la serviciile prestate populației cu câte 1,2%”, comunică Biroul. În luna decembrie
Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică (ANRE) se va întruni în ședință pentru a proba noile tarife la apă în Chișinău. Ședința va avea loc pe 11 ianuarie, la ora 10:00. S.A. „Apă-Canal Chișinău” a depus, pe 9 ianuarie, cererea de reglementare a tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare
Începând cu 4 ianuarie 2023, prețul pentru benzină se va majora în Republica Moldova. Scumpirile vin în contextul creșterii accizului și marjei companiilor de combustibili. Majorarea este prevăzută în versiunea actuală a Codului Fiscal al Republicii Moldova. Din 4 ianuarie, în Moldova vor crește accizele la benzină și motorină. Pentru