primărie

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a cerut astăzi, 13 ianuarie, în cadrul ședinței primăriei, responsabililor din cadrul instituției să vină cu un document ce ar permite amendarea persoanelor, dar şi a agenţilor economici, care aruncă gunoi în stradă. Potrivit lui Ion Ceban, amenzile ar trebui să fie de peste

Un copil de șase ani cu cetăţenie străină, venit recent din Rusia, a decedat la 8 ianuarie de gripă A(H1N1), în timp ce se afla în vizită la rude în municipiul Chişinău. Anunţul a fost făcut luni, 13 ianuarie, la ședința săptămânală a serviciilor primăriei, de șefa Direcției generale asistență

Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că Primăria Chişinău este una din cele mai corupte instituţii de stat. Edilul a participat astăzi, 10 ianuarie, la ședința Agenției Naționale de Integritate și a solicitat reprezentanților instituției să includă Primăria municipiului Chișinău în zona de risc, astfel încât pe parcursul anului curent funcționarii

Mai mulți administratori ai microbuzelor de rută din capitală s-au adresat autorităților de la primăria capitalei, cu solicitarea de a mări costul călătoriilor până la 6 lei, în loc de 3, cum este în prezent. Decizia a fost luată în cadrul ședinței administratorilor care a avut loc astăzi, 9 ianuarie.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut secretariatului primăriei să investigheze situația în care un agent economic a tăiat mai mulți copaci în strada Nicolae Dimo pentru a construi un bloc locativ. Potrivit primarului, preliminar s-a stabilit că nu există o decizie a Consiliului municipal sau a instanței de judecată prin

Contractul privind evacuarea deșeurilor din municipiul Chișinău la gunoiștea din Țânțăreni, raionul Anenii Noi, a fost prelungit până la 31 decembrie 2020. Anunțul a fost făcut astăzi, 3 ianuarie, de primarul capitalei, Ion Ceban, care a precizat că negocierile cu conducerea satului Țânțăreni au durat până la miezul nopții. În

În seara de revelion, mai multe rute de troleibuz vor avea program prelungit până după miezul nopții. Potrivit unui comunicat publicat de primăria municipiului Chişinău, ieri, 30 decembrie, este vorba despre rutele de troleibuz nr. 8, nr. 10, nr. 22, nr. 24 și nr. 25. Astfel, pe 31 decembrie, va

Premierul Ion Chicu l-a avertizat pe primarul Ion Ceban, astăzi, 30 decembrie, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că dacă în 2020 va fi depistat vreun caz în care să fie depistat pește cu viermi, atunci el personal îi va hrăni pe șefii de la primărie, responsabili de achiziții

Zeci de tone de material antiderapant au fost presărate pe străzile și în curțile din municipiul Chișinău, după prima zăpadă care a căzut weekendul trecut. Informațiile au fost prezentate în cadrul ședinței de astăzi, 30 decembrie, a primăriei. Astfel, potrivit lui Ion Burdiumov, șeful direcției locativ-comunale și amenajare, în noaptea

Svetlana Dogotaru este noua arhitectă-șefă al municipiului Chișinău și șefă a Direcției Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare. Anunțul a fost făcut astăzi, 27 decembrie, de viceprimarul capitalei, Victor Chironda, pe pagina sa de facebook. „Doamna Svetlana Dogotaru a învins în concursul de suplinire a funcției vacante organizat astăzi. Împreună cu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x