facebook/Ion ceban

„Vara nu este departe iar aceste companii au tupeul să ceară 3 mln de euro supra cost”. Primarul capitalei este nemulțumit de situația de la Stația de Epurare

Reabilitare Stației de Epurare a apelor uzate din municipiul Chișinău este gata în proporție de circa 25% din 80% cât era planificat la această dată. Concluziile au fost făcute de primarul capitalei, Ion Ceban, în urma verificărilor pe care le-a întreprins astăzi, 23 ianuarie, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a edilului. 

Mai mult, potrivit primarului capitalei, lucrările de la stația de pompare, elementul cheie pentru întreaga funcționalitate a stației, sunt realizate în proporție de doar 5%.

Ion Ceban a amintit că cele două firme câștigătoare au fost alese dintr-o listă de 15 companii, participante la licitație. Consorțiul câștigător, PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT GmbH & LUDWIG PFEIFFER Hoch-und Tiefbau GmbH & Co. KG, urmau să efectueze lucrări de peste 24 de milioane de euro în decurs de 900 de zile, iar luna limită este iulie 2020.

„Am cerut conducerii S.A. Apă Canal Chișinău și responsabililor de proiectul de reabilitare a Stației de Epurare să se mute de luni să lucreze la Stație sau, în caz contrar dacă nu se descurcă, să își dea demisia. Poate așa se vor mișca lucrurile mai repede. Că din birourile din centrul orașului poate nu se vede situația? În paralel am cerut, ca în termen de 2 săptămâni, să îmi fie prezentate toate lucrurile ce țin de activitatea laboratorului. Vara nu este departe iar aceste companii au tupeul să ceară 3 mln de euro supra cost pentru ceea ce se întâmplă aici”, a scris Ceban pe Facebook.

De cealaltă parte, Cristian Barzoiu, reprezentantul Firmei Passavant care execută lucrările, menționează că lucrările întârzie din cauza lipsei personalului calificat și necalificat din zona Balcanică. Un alt impediment ar fi că autoritățile moldovenești refuză șederea pe teritoriul țării a echipelor de muncitori străini invitate aici. El spune că firma ar avea nevie de 60 de muncitori, alături de cei circa 70 care deja muncesc la acest obiect.

Reprezentantul firmei nu a putut să spună exact când lucrările vor fi finalizate, dar că „vor încerca încearcă să le termine în acest an”.

La rândul său, Anatolie Lichii, director general interimar la Apă-Canal, a menționat că va prezenta, timp de două săptămâni, acțiunile pe care le va întreprinde întreprinderea pentru depășirea situației create la Stația de epurare, dar și acțiunile necesare pentru a scăpa de mirosul neplăcut din oraș, extrem de pronunțat pe timp de vară. El susține că lucrările de reabilitare nu au nicio legătură cu mirosul neplăcut din capitală, iar construcția unei stații de epurare noi ar fi o soluție pentru problema nămolului și a mirosului neplăcut.

Totodată, edilul a  dispus ca pe teritoriul Stației de Epurare să fie instalate camere de supraveghere pentru a monitoriza ce se întâmplă pe teritoriul acesteia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poșta Moldovei reia trimiterile poștale către Israel, după armistițiul din Orientul Mijlociu

Poșta Moldovei a reluat astăzi, 16 aprilie, expedierea și recepționarea trimiterilor poștale internaționale cu destinația și proveniența Israel. Întreprinderea de stat a comunicat că este vorba despre scrisori, colete și trimiteri EMS.

Amintim că recepționarea tuturor trimiterilor poștale internaționale au fost suspendate pe 3 martie, după izbucnirea războiului americano-israelian împotriva Iranului.

Statele Unite ale Americii și Israel au lansat pe 28 februarie o operațiune militară împotriva Iranului, constând în atacuri aeriene coordonate, vizând programul nuclear și capacitățile militare ale țării. Forțele celor două state au lovit numeroase ținte și au ucis mai multe figuri de rang înalt din conducerea Iranului, inclusiv liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit autorităților iraniene.

De cealaltă parte, regimul teocratic de la Teheran a lansat lovituri de represalii împotriva Israelului, bazelor americane și aliaților SUA din Orientul Mijlociu.

Pe 8 aprilie, Washingtonul și Teheranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni. Una dintre condițiile-cheie ale încetării focului a fost redeschiderea Strâmtorii Ormuz, rută maritimă strategică pentru transportarea petrolului, care a fost blocată anterior de autoritățile iraniene în contextul conflictului, ceea ce a dus la o criză globală de prețuri la carburanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: