Agenția de Mediu vine cu o declarație ca urmare a incendiului izbucnit în această dimineață la gunoiștea de pe strada Uzinelor. Se menționează că au fost luate probe din aerul atmosferic, iar după investigarea de laborator vor fi făcute publice rezultatele. Ce ține de cetățenii din preajma depozitului, aceștia trebuie
Reprezentanții Partidului Acasă Construim Europa (PACE), fondat și condus de către Gheorghe Cavcaliuc, a venit cu o reacție după ce Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că Interpol a blocat căutarea politicianului. Membrii formațiunii susțin că decizia Interpol demonstrează că structura este imparțială. Totodată, aceștia