procuratura generala

Poliția Republicii Moldova anunță despre organizarea unei noi întruniri de către reprezentanții unui partid politic. Manifestația va avea loc pe 28 noiembrie, în fața Procuraturii Generale. În acest context, Poliția vine cu următoarele precizări. Potrivit dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 42 din 13 octombrie 2022, desfășurarea întrunirilor cu blocarea

Compania „Air Moldova” va acționa în judecată Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC). Mai mult, aceasta va sesiza și Procuratura Generală. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi, 25 noiembrie. Se întâmplă după ce AAC a efectuat o inspecție inopinată la operatorul aerian „Air Moldova”, în urma căreia au fost

Procuratura Generală informează că în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au demarat o investigație după ce în spațiul mediatic au apărut informații privind pretinsul suport ilegal al unor partide politice de către Federația Rusă, în scopul satisfacerii unor interese politice ale autorităților ruse. Mai exact, este vorba

Protestatarii Partidului ȘOR au încercat să blocheze, noaptea trecută, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Manifestanții au instalat corturi chiar în mijlocul bulevardului din fața Procuraturii Generale. Oamenii legii, la scurt timp, au eliberat traseul. Totodată au fost reținute și duse la Inspectorat pentru documentare 3 persoane. „Suntem presați, ne

Poliția Republicii Moldova declară că a fost sesizată de mai mulți locuitori ai capitalei cu privire la dezordinea admisă de protestatarii Partidului ȘOR în preajma sediului Procuraturii Generale. Și reprezentanții Procuraturii au sesizat oamenii legii în acest sens. Prin urmare, polițiștii solicită Primăriei Chișinău să intervină „și să ia atitudine”.

Deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber ar fi înnoptat în corturile amplasate în fața Procuraturii Generale. Parlamentara susține că, împreună cu manifestanții partidului, au așteptat ca în dimineața zilei de 25 octombrie să-i întâmpine la muncă pe angajații instituției. „Dar vedem că șefii din clădirea aceasta încalcă legea”, a spus parlamentara.

Un bărbat de 39 de ani, originar din raionul Florești, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omorul mamei sale. Acesta urmează să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis. Potrivit unui comunicat publicat de Procuratură, pe 1 august, bărbatul și-ar fi înjunghiat intenționat mama într-un apartament din

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, are certitudinea că noul candidat la funcția de conducător interimar al Procuraturii Generale, Ion Munteanu, este unul bun și va continua să aplice legea în mod profesionist. Mai mult, ea și-a exprimat convingerea că cele două instituții vor colabora eficient. Asta deși, Maia Sandu încă

Mama fostului președinte al țării, Igor Dodon, a fost citată la Procuratură, pe 15 iulie, pentru a-i fi înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită – dosar în care figurează Igor Dodon, soția sa, Galina Dodon și fratele fostei prime doamne, Petru Merineanu. Potrivit Procuraturii Generale (PG),

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, va semna, în cadrul vizitei pe care o întreprinde la Chișinău, un acord de lucru cu Procuratura Generală, anunță Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei, care va începe pe 12 iulie, Laura Codruța Kövesi se va întâlni cu președinta

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x