путин

Preşedintele german Frank Walter Steinmeier l-a acuzat pe liderul de la Kremlin că a spulberat „visul unei epoci a păcii în Europa” pentru a sădi „coşmarul unui război brutal şi ilegitim” de pe o poziţie de „putere atomică”. „Astăzi, în această zi de 8 mai, visul unei case comune europene

Președintele rus Putin susține ideea creării unei „Wikipedia rusești”. El afirmă că informarea de pe actuala versiune „este imposibilă”, însă pe de altă parte, cererea pentru informații este mare. Declarațiile au fost făcute pe 5 mai, în cadrul unei întrevederi cu șeful societății ruse „Cunoașterea” Maxim Dreval. Dreval i-a spus

Președintele Franței Emmanuel Macron a avut o discuție telefonică cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Potrivit Tass, Putin a declarat că Rusia, „în ciuda inconsecvenței și nepregătirii Kievului pentru o muncă serioasă”, este încă deschisă dialogului. „Președintele Rusiei a evidențiat abordările principiale ale negocierilor cu reprezentanții ucraineni, subliniind că, în

Papa Francisc și-a exprimat intenția de a merge la Moscova și de a-l întâlni pe Vladimir Putin pentru a-i cere să pună capăt războiului, dar nu a primit niciun răspuns. În cadrul unui interviu pentru Corriere della Sera, relatează Digi24.ro, Papa Francisc a vorbit despre eforturile pe care le depune

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că cei care vor încerca să se implice în „situația din Ucraina” și vor crea un pericol de natură strategică vor primi „un răspuns fulgerător” din partea Rusiei. Avertizarea a fost făcută în cadrul unui discurs la Consiliul legislatorilor Federației Ruse, la Sankt Petersburg.

Reprezentanții Kremlinului urmăresc foarte atent situația din Transnistria. „Știrile de acolo sunt îngrijorătoare”, a precizat Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, comunică Ria. „Singurul lucru pe care pot să-l spun este că urmărim foarte atent cum evoluează situația acolo. Desigur, știrile care vin de acolo sunt un motiv

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu președintele Rusiei Vladimir Putin și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, scrie BBC. Marți, 26 aprilie, Guterres ar urma să se întâlnească cu Putin și să aibă o întâlnire de lucru și un prânz cu ministrul de externe

Președintele rus Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să anuleze asaltul asupra combinatului Azovstal din Mariupol, unde este baricadată armata ucraineană, și să înceapă blocarea zonei industriale. Anterior, reprezentanții batalionului Azov aflat acolo s-au declarat gata să părăsească zona, dar cu păstrarea armelor și posibilitatea de a elimina

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, îi cere lui premierului israelian Bennett ca Rusia să fie recunoscută proprietară a Bisericii Aleksandr Nevski (Catedrala Sfânta Treime) din Ierusalim. Șeful de la Kremlin invocă o promisiune în acest sens formulată de predecesorul acestuia din urmă, Benjamin Netanyahu, relatează agenţia EFE. Netanyahu îi promisese

Președintele Rusiei Vladimir Putin a decorat brigada 64 Independentă de Infanterie Motorizată din cadrul Armatei 35 a Districtului Militar de Est, care s-a aflat la Bucea. Decretul prezidențial a fost publicat pe 18 aprilie 2022. Președintele rus Vladimir Putin a decis să îi atribuie brigăzii statutul de „brigadă de infanterie

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x