raionul Rezina

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, în cadrul testării naționale în învățământul primar, directorul unei instituții din raionul Rezina a deschis neautorizat plicul cu testele pentru disciplina Limba și literatura română, compromițând astfel confidențialitatea subiectelor. Incidentul a avut loc înaintea probei programate pentru 15 mai 2025. Directorul riscă să

În zona rezervației peisagistice Țîpova s-ar fi încercat construcția unui complex din 10 căsuțe. Platforma Ecopresa, care a mediatizat cazul, a numit acțiunea ilegală. Lucrările s-au desfășurat pe un teritoriu privat, care anterior făcea parte din rezervație și care potrivit Ecopresa a fost „privatizat cu încălcări”. În luna martie au

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x