Mai multe canale din regiunea transnistreană răspândesc un mesaj semnat de rețeaua de benzinării „Metan-Auto”, conform căruia aceasta va înceta să vândă gaz în stațiile sale PECO. Potrivit mesajului, vânzarea a fost deja oprită, cu excepția „transportului de urgență, militarizat și specializat”, în contextul „limitării livrării gazului natural pentru rețeaua
Persoane neautorizate propun, contra bani, să programeze doritorii la examenul auto. Agenția Servicii Publice (ASP) din Republica Moldova ar fi identificat mai multe cazuri de acest fel. Potrivit instituției, programarea la examen se face numai prin intermediul Agenției Servicii Publice, iar asemenea cazuri sunt ilegale. Agenția a avertizat și despre
Poliția de frontieră informează, pe 8 martie, că rămân aglomerate în continuare șapte puncte de trecere a frontierei. Este vorba despre sunt Costești – Stânca, Lipcani-Rădăuți-Prut, Sculeni – Sculeni, Leușeni – Albița Cahul– Oancea. Prin aceste puncte de trecere, la ieșire din Republica Moldova sunt în așteptare în jur de