război

Premierul român Nicolae Ciucă, aflat la Chișinău, a fost întrebat dacă România ar fi gata să se implice militar în Republica Moldova în scenariul în care Rusia ar ajunge să desfășoare acțiuni militare asupra țării noastre. Oficialul român a spus că „nu de fiecare dată pe primul loc trebuie să

Multe puncte din planul de pace al Chinei referitor la Ucraina pot fi luate ca bază pentru o înţelegere atunci când Occidentul şi Kievul vor vrea să discute despre asta, dar deocamdată o astfel de disponibilitate nu există, a declarat Vladimir Putin pe 21 martie, în urma discuţiilor cu liderul

La București a avut loc cea de-a opta Reuniune a Dialogului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. În cadrul evenimentului a fost adoptată o declarație comună. În textul declarației, delegația din România și Statele Unite ale Americii au vorbit despre „riscul potențial al acțiunilor destabilizatoare ale Federației Ruse

Rusia a tras, pe 9 martie, 81 de rachete – inclusiv ţase rachete de tip Kinjal, iar Ucraina a doborât 34 de rachete, anunţă într-o postare pe Telegram comandantul Forţelor Armate ucrainene Valeri Zalujni. Cel puţin cinci persoane au fost ucise la Liov, scrie Дождь. Niciuna dintre cele şase rachete

Timp de un an, în Republica Moldova s-a redus numărul celor care cred că Vladimir Putin poartă cea mai mare vină pentru provocarea războiului din Ucraina. Cel puțin aceasta rezultă din datele unui sondaj. Dacă în martie 2022, 34,2% din respondenții unui studiu declarau că președintele rus se face vinovat,

Departamentul regional de forțe al trupei „Nord” a Forțelor Armate ale Ucrainei dă asigurări că soldatul împușcat, pentru că a rostit „Glorie Ucrainei”, este Alexandr Mațievskii. Se menționează că acesta a fost un luptător al brigăzii 119 al trupei din regiunea Cernigov și este originar din Republica Moldova. De precizat

Un presupus prizonier ucrainean a fost împușcat în timp ce spune „Glorie Ucrainei”. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare. Ucraina anunță despre inițierea unei investigații și cere Curții Penale Internaționale să demareze o anchetă în acest sens. Iar Vladimir Zelenski spune că ucigașii vor fi găsiți neapărat. Imaginile

Producătorul german de arme Rheinmetall poartă discuții în vederea construcției unei fabrici de tancuri în Ucraina. Anunțul, scrie Deutsche Welle, a fost făcut de directorul general al companiei Armin Papperger. Reacția Federației Ruse nu s-a lăsat așteptată. Aceasta spune că „așteaptă cu nerăbdare” construcția și va marca evenimentul cu „un

În timpul declarațiilor ministrului de Externe rus Serghei Lavrov că Rusia vrea să oprească războiul în Ucraina, oamenii din sală au început să râdă. S-a întâmplat la o conferință în India, după summitul G20. Lavrov a fost întrebat cum invazia în Ucraina a afectat industria energetică a Federației Ruse. „Războiul

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță că a semnat acorduri pentru acoperirea cheltuielilor destinate serviciilor medicale prestate refugiaților din Ucraina. Potrivit Companiei, au fost semnate 3 acorduri de colaborare în acest sens. Compania a încheiat acorduri cu Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM)

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x