În luptele de lângă Bahmut a decedat patinatorul ucrainean Dmitri Șarpar. El avea 25 de ani. Un anunț în acest sens a fost făcut de Skate Ukraine, organizație publică pentru dezvoltarea patinajului artistic, comunică Hromadske. Șarpar a fost membru al echipei naționale ucrainene de patinaj artistic. „El a evoluat în
Din primele zile ale crizei refugiaților, provocată de invazia rusă în Ucraina și până în prezent, Oficiul Avocatului Poporului din Moldova monitorizează respectarea drepturilor celor care se salvează din calea războiului. Cum sunt lăsați să traverseze frontiera, unde și în ce condiții sunt cazați, dacă reușesc să obțină actele necesare
La ora actuală, pagubele aduse infrastructurii din Ucraina, din cauza bombardamentelor rusești, se ridică la 138 miliarde de dolari. Estimările au fost făcute de Școala de Economie din Kiev. „Rusia a provocat pagube în valoare de 137,8 miliarde de dolari infrastructurii ucrainene de la începutul războiului”, comunică Școala de Economie
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenco, și-a exprimat nemulțumirea față de Ucraina în cadrul unei conferințe de presă, privind situația social-politică și starea criminalității în țara sa. Potrivit acestuia, Kievul i-a propus Minskului să încheie un pact de neagresiune și, în același timp, „continuă să antreneze militari și extremiști”, scrie News Zerkalo.
În structurile de conducere ale Ucrainei au avut loc mai multe demisii. Presa din țara vecină scrie că este vorba despre Kiril Timoșenko, adjunctul șefului Biroului prezidențial al președintelui ucrainean, Veaceslav Șapovalov, viceministrul Apărării și Alexei Simonenko – procurorul-general adjunct al Ucrainei. În ajun, președintele Vladimir Zelenski a declarat că
În mai multe școli din Găgăuzia, săptămâna trecută, a avut loc o expoziție „Бессмертный Сталинград” (Nemuritorul Stalingrad), în care un bărbat în camuflaj a vorbit despre evenimentele bătăliei de la Stalingrad. Organizatorul expoziției este „Clubul Istoric-Patriotic Rus”, unul din partenerii căruia este site-ul Soldat.ru, care în prezent strânge bani pentru
Alexei Arestovici, fostul consilier al şefului Biroului preşedintelui ucrainean, s-a îndoit de victoria Ucrainei în război din cauza conflictelor apărute în interiorul țării. Mai târziu, el a declarat că Ucraina va câștiga războiul, menționând că „Kremlinul și-a mutat eforturile pe frontul informațional, nereușind să obțină victoria” asupra ucrainenilor pe câmpul
Ministrul de Externe iranian Hossein Amirabdollahian a declarat că Iranul nu recunoaște anexarea Crimeei și nici regiunilor Lugansk și Donețk. Într-un interviu acordat postului de televiziune TRT World, oficialul a spus că în ciuda „relațiilor excelente” dintre Teheran și Moscova, țara sa pledează pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei,
Înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina ar putea provoca un război nuclear. De această părere este fostul președinte rus Dmitri Medvedev. Declarația vine în contextul în care, pe 19 ianuarie, urmează să aibă loc o nouă reuniune a „Grupului Rammstein”. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusie s-a arătat nemulțumit de
La Forumul Economic de la Davos, președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vorbit, alături de prim-ministra Finlandei Sana Marin, despre războiul pornit de Rusia în Ucraina. Șefa statului a relatat despre principalele provocări cu care se confruntă Republica Moldova, despre războiul din Ucraina și despre aspirațiile țării noastre pentru integrarea